Maurizio Sarri, antrenorul echipei Lazio Roma, regretă că Immobile a devenit 'ţapul ispăşitor' după ce Italia a ratat calificarea la CM 2022

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-04-2022

Actualizat: 01-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Evening Standard

Antrenorul echipei Lazio Roma, Maurizio Sarri, a regretat vineri că atacantul său Ciro Immobile a devenit "ţapul ispăşitor" în Italia, după ce La Nazionale nu s-a calificat la Cupa Mondială din 2022, scrie AFP.

''El a devenit ţapul ispăşitor al acestei situaţii. Dacă aş fi în locul său, aş şti ce să fac...", a subliniat Sarri, sugerând astfel atacantului internaţional să se retragă din Nazionale, după înfrângerea cu Macedonia de Nord (0-1), rezultat care a împiedicat Italia să participe la CM 2022 din Qatar, potrivit Agerpres.

"Acum, Ciro trebuie să se concentreze pe ce are de făcut la Lazio. Eu am încredere în el", a spus tehnicianul despre atacantul în vârstă de 32 de ani, golgheter în Serie A cu 21 goluri în acest sezon.

Ciro Immobile, alături de Lorenzo Insigne, a fost unul dintre cei mai criticaţi internaţionali italieni după fiasco-ul împotriva Macedoniei de Nord săptămâna trecută la Palermo.

Maurizio Sarri s-a arătat alarmat şi în privinţa nivelului fotbalului italian după această eliminare.

"Dacă te uiţi la Premier League şi Bundesliga la televizor, Serie A pare să fie cu 30 sau 40 de ani în urmă", a spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri