Comisarul ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra'ad al-Hussein, a criticat-o pe şefa executivului britanic, Theresa May, pentru declaraţiile acesteia din timpul campaniei electorale potrivit cărora, în lupta ei împotriva terorismului, este pregătită să modifice legislaţia privind drepturile omului, pentru a face posibilă expulzarea, ori să limiteze libera circulaţie a presupuşilor militanţi în cazul cărora nu există suficiente dovezi pentru reţinere, informează marţi agenţia de presă Reuters, potrivit agerpres.
'Indiferent care a fost intenţia din spatele acestor afirmaţii, ele sunt extrem de regretabile, un cadou de la un important lider occidental făcut oricărui personaj autoritar din lume care încalcă în mod neruşinat drepturile omului sub pretextul luptei împotriva terorismului', a declarat Zeid Ra'ad al-Hussein într-un discurs rostit luni noaptea la Londra.
CUTREMUR în sistemul de sănătate american. 22 de milioane de oameni rămân FĂRĂ asigurări
Comisarul ONU pentru drepturile omului a mai declarat că preşedintele american Donald Trump şi cel filipinez Rodrigo Duterte 'au încălcat tabuuri în vigoare de multă vreme' prin sprijinul manifestat faţă de practica torturii şi a execuţiilor extrajudiciare. 'Ameninţările la adresa întregului sistem al dreptului internaţional sunt deja foarte reale', a atenţionat el.
Comentează