Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mazăre atacat prin Ciorbea. Avocatul Poporului a contestat preluarea Portului Constanța

Portul Constanta
Asta în condițiile în care nici până acum nu a mișcat un deget pentru sesizarea aceleiași Curți Constituționale cu privire la OUG-ul care modifica Legea educației naționale sau celebra OUG care dă liber la traseism în rândul aleșilor locali. Avocatul Poporului Victor Ciorbea a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cazul preluării Portului Constanţa. Printr-o decizie emisă marţi, 9 septembrie, Ciorbea arată că Legea nr. 216/2008, prin care Ministerul Transporturilor a cedat gratuit un pachet de acţiuni de 20% ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa către Consiliul Local Constanţa, contravine Constituţiei. Avocatul Poporului motivează că forul local este o autoritate deliberativă şi nu poate avea patrimoniu propriu. „Este o încălcare a dreptului de proprietate privată al statului, prin care statul a fost prejudiciat“, a declarat Victor Ciorbea. Cele două articole din Constituţie invocate de Ciorbea, prin care legea este discutabilă, sunt Articolul 136 privind Proprietatea şi Articolul 121 privind Autorităţile comunale şi orăşeneşti. La Articolul 121, alineatul 2 prevede: „Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale“. La Articolul 136, alineatele 1 şi 2 arată: „Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe“. Ori, în opinia Avocatului Poporului, titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul si unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii si judeţe), în niciun caz consiliile locale sau consiliile judeţene, care sunt autorităţi deliberative şi nu au patrimoniu. Unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională a fost sesizată şi urmează a se pronunţa în acest caz. „Municipiul Constanţa ar trebui să fie beneficiarul acestui transfer, nicidecum Consiliul Local. Acum nu pot să mă pronunţ asupra deciziei Curţii Constituţionale, care va stabili în ce fel va fi îndreptată această lege. Dar da, mă aştept la un răspuns pozitiv, altfel n-aş fi ridicat această excepţie de neconstituţionalitate“, a declarat Victor Ciorbea pentru „Adevărul“. Avocatul Poporului a precizat că sesizarea sa a pornit de la semnalul venit din teritoriu de la peste 30 organizaţii sindicale, persoane fizice şi de la senatorul Christian Gigi Chiru, liderul PDL Constanţa. Parlamentarul constănţean arată că demersul nu vizează neapărat luarea unor bani de la comunitate, ceea ce s-ar putea întâmpla dacă CCR decide returnarea dividendelor încasate de Consiliul Local Constanţa în toată această perioadă. În anii 2008-2013, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a primit dividende - în urma transferului de acţiuni de 20% - în sumă de 11,926 milioane lei. „Interesul acestei sesizări este în primul şi în primul rând stabilirea legală a beneficiarului. Nu vizăm luarea unor bani de la municipalitate, asta rămâne de văzut ţinându-se cont şi de cum au fost folosiţi banii pentru comunitate. Transferul acţiunilor trebuia să se facă între Stat şi Primăria Constanţa reprezentată de primar. Dar draftul de proiect a fost făcut de nişte jurişti amatori ai Primăriei Constanţa şi a fost promovat în Parlament de parlamentarii PSD. A fost menit să mascheze transferul către Radu Mazăre, aşa cum este făcut şi noul proiect. Noi vrem să sancţionăm atitudinea sfidătoare a celor care încalcă legea, fără a fi pedepsiţi“, explică senatorul Chiru. Aflată în topul profitabilităţii companiilor de stat, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa are ca acţionar majoritar Statul român, prin Ministerul Transporturilor, care deţine 60% dintre acţiuni. Fondul Proprietatea are 20% acţiuni, iar Consiliul Local al Municipiului (CLM) Constanţa - tot 20%. CLM a devenit acţionar în anul 2008, când Ministerul Transporturilor i-a cedat gratuit 20% din acţiuni, în urma unei legi promovate în Parlament de deputatul PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului de Constanţa, Radu Mazăre. Tot Alexandru Mazăre a iniţiat şi al doilea proiect de transfer gratuit de acţiuni, care ar urma să adauge 13% acţiuni pachetului deţinut de CLM Constanţa. În urma noii modificări de acţionariat, Ministerul Transporturilor şi Consiliul Local Constanţa ar avea fiecare 33% dintre acţiuni, iar restul de 34% ar merge în sfera privată, prin listarea la bursă. Proiectul susţinut de lideri PSD este puternic contestat de operatorii şi de sindicaliştii portuari, care pun problema gestionării corespunzătoare a unui obiectiv strategic naţional de către o administraţie locală care nu şi-a dovedit performanţele decât în politica asistaţilor sociali ce îi asigură voturi. Asociaţia Operatorul Portuar, care reuneşte agenţi economici şi organizaţii de sindicat din port, a organizat proteste de amploare împotriva lui Radu Mazăre. „A falimentat un oraş, Constanţa este probabil printre cele mai subdezvoltate la nivel naţional, iar Mamaia e un dezastru. Nu s-a săturat cât a furat? Arătaţi-ne un singur exemplu de investiţie strategică, care să ne creeze convingerea că Portul va fi bine administrat de primarul Mazăre!“, cer portuarii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.