Mbappe, vizat de o anchetă în Franța după donații către cinci polițiști

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-07-2025 13:48

Actualizat: 17-07-2025 16:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Autorităţile franceze investighează donaţiile în valoare de 180.300 de euro pe care vedeta fotbalului francez Kylian Mbappe le-a făcut în iunie 2023 către cinci ofiţeri de poliţie implicaţi în protejarea selecţionatei naţionale, informează EFE.

Ancheta, dezvăluită iniţial de săptămânalul Le Canard Enchaîné, este condusă de Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale (IGPN) şi anchetează plăţile efectuate de Mbappe cu cecuri dintr-un cont bancar pe numele său din Monaco, potrivit Agerpres.

Patru ofiţeri dintr-o unitate specială au primit câte 30.000 de euro fiecare, în timp ce comandantul lor a primit 60.300 de euro.

Ancheta a fost lansată în urma unui raport al serviciului francez de informaţii pentru combaterea spălării banilor, fraudei fiscale şi finanţării terorismului (Tracfin).

Anturajul fotbalistului a declarat pentru cotidianul L'Equipe că banii pe care Mbappe i-a dat ofiţerilor făceau parte din suma pe care a primit-o ca bonus pentru locul doi ocupat de Franţa la Cupa Mondială 2022 din Qatar, unde a fost căpitanul Les Bleus.

"Toţi membrii personalului au primit bonusul pentru Cupa Mondială, cu excepţia lor", aşadar donaţia a fost "pentru un spirit de corectitudine, de recunoaştere a unei munci bine făcute, fără nicio compensaţie", au adăugat surse apropiate jucătorului.

Mbappe a primit 500.000 de euro ca bonus din partea Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) pentru accederea în finala Cupei Mondiale 2022 şi a explicat că a decis să doneze întreaga sumă diverselor asociaţii civice, precum şi membrilor echipei de poliţie care îi protejează pe jucători.

Potrivit Le Canard Enchaîné, fotbalistul care evoluează în prezent la echipa spaniolă Real Madrid s-a consultat cu avocatul său specializat în probleme fiscale, care i-a indicat că astfel de donaţii nu trebuie declarate fiscului.

Cu toate acestea, publicaţia adaugă că ancheta a constatat că Mbappe a fost însoţit de comandantul grupului în diverse călătorii private şi, prin urmare, încearcă să stabilească dacă acesta ar fi putut efectua activităţi de protecţie privată care ar fi fost plătite fără achitarea impozitelor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri