Meciul Olympique Marseille - Olympique Lyon, anulat duminică la Marsilia, după ce autocarul echipei oaspete a fost lovit cu pietre şi antrenorul lui OL, Fabio Grosso, a fost rănit, se va juca pe 6 decembrie într-un loc care va fi stabilit "ulterior", a anunţat joi Liga profesionistă franceză de fotbal (LFP), citată de AFP.
"Comisia de competiţii a LFP a decis pe de o parte, aplicând articolul 544 din regulament, (...) ca acest meci să se joace miercuri, 6 decembrie, prima dată disponibilă în calendarul celor două echipe, şi pe de altă parte, să stabilească ulterior locul în care va avea loc această întâlnire, în aşteptarea unor informaţii suplimentare din partea autorităţilor publice care să permită desfăşurarea acesteia în condiţii optime de securitate pentru toţi participanţii şi pentru public", a indicat LFP în un comunicat de presă, potrivit Agerpers.
Oficialii lui OL au cerut sancţiuni marţi şi au explicat că vor să joace meciul pe teren neutru, considerând că "nu sunt îndeplinite condiţiile de securitate pentru a juca la Marsilia".
Meciul Marseille - Lyon, din etapa a 10-a a campionatului Franţei, a fost anulat după incidentele dinaintea partidei de pe Stade Velodrome, când mai multe proiectile au vizat autocarul echipei lyoneze, rănindu-l pe antrenorul Fabio Grosso, dar şi pe mai mulţi suporteri ai oaspeţilor.
Fabio Grosso, rănit la faţă, nu a fost prezent la antrenamentul de marţi al lyonezilor, el având un concediu medical de 30 de zile.
Trei anchete au fost deschise de procurorul din Marsilia. Primele două anchete vizează incidentele în care autocarul lui OL şi un autocar al suporterilor acestei echipe au fost atacate cu pietre.
A treia anchetă vizează comportamentul unora dintre susţinătorii lui Lyon în interiorul stadionului Velodrome, suporteri care au făcut saluturi naziste şi au scos strigăte de maimuţă în direcţia celor din Marsilia.
După ce a fost sesizată în privinţa "comportamentului suporterilor lyonezi în zona rezervată echipei oaspete", pe Velodrome, comisia de disciplină a LFP a deschis o anchetă şi va pronunţa decizia sa pe 22 noiembrie.
Comentează