Meciul României cu Olanda va putea fi urmărit pe un ecran uriaş la stadionul de la Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf, dar şi la stadionul Giuleşti

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 02-07-2024

Actualizat: 02-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

Meciul dintre România şi Olanda, din optimile EURO 2024, va putea fi urmărit live şi pe stadionul de la Complexul Sportiv Naţional "Arcul de Triumf" , unde intrarea va fi liberă pentru 7.500 de persoane, care vor urmări partida pe un ecran uriaş, anunţă Agenţia Naţională pentru Sport.

Potrivit sursei citate, în ziua în care România este gata să scrie istorie în fotbal, sunteţi invitaţi să faceţi galerie pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf. Gazdele vă îndeamnă să veniţi îmbrăcaţi în culorile naţionalei, pentru a striga împreună într-un glas: Hai, România!

De asemenea, partida va putea fi urmărită şi pe tabela de marcaj a stadionului Giuleşti.

Intrarea este gratuită, partida va putea fi urmărită de la Peluza Sud, iar accesul în stadion se face începând cu ora 18:00.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri