Medic specializat în chirurgia sânului: 'Ecografia şi mamografia nu se exclud una pe alta' - Cum se diagnostichează cancerul de sân

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-10-2025 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ecografia şi mamografia nu se exclud una pe alta, ci sunt investigaţii medicale complementare pentru depistarea cancerului de sân, afirmă medicul Aniela Nodiţi, specialist în chirurgia sânului. Potrivit acesteia, diagnosticul în cancerul de sân se pune prin puncţie biopsie, iar tratamentul se stabileşte în funcţie de tipul de neoplasm, dar şi de alţi factori.

”Deşi până la vârsta de 40-45 de ani, se recomandă efectuarea unei ecografii mamare şi după această vârstă mamografie, ele nu se exclud una pe alta, ele sunt complementare. Adică, nu înseamnă că dacă e recomandată mamografia după vârsta de 40-45 de ani, nu se poate efectua mamografie. La mamografie se pot vizualiza microcalcificări care nu sunt vizibile ecografic”, a explicat, miercuri seară, la Medika Tv, medicul Aniela Nodiţi.

Biopsia stabilește diagnosticul

Ea a subliniat că, în cazul cancerului mamar, biopsia este investigaţia în urma căreia se stabileşte diagnosticul. 

”În medicină trebuie să avem un diagnostic ca să putem să tratăm ceva. Şi diagnosticul în cazul acestei boli se pune prin puncţie biopsie, apoi se efectuează şi alte examene imagistice, cum ar fi computerul tomograf, ca să avem un diagnostic complet şi să ştim de unde pornim: facem o intervenţie chirurgicală prima dată sau să facem un tratament prima dată? (...) Se alege să se facă un tratament înainte de efectuarea intervenţiei chirurgicale doar atunci când sunt în stadii local avansate de boală, o tumoră mare la nivelul sânului cu ganglioni la nivelul axilei, la subraţ şi atunci este nevoie de acest tratament sau, de exemplu, în cazul în care este totuşi o tumoră mare în sân, fără să fie local avansat, la care s-ar putea efectua mastectomia, adică extirparea sânului, dar pacienta îşi doreşte conservarea sânului şi atunci se recomandă efectuarea tratamentului înainte în ideea de micşorare a tumorii şi de a putea să scadă raportul dintre dimensiunea tumorii şi dimensiunea sânului şi să putem să păstrăm sânul”, a explicat Aniela Nodiţi.

Medicul a explicat, de asemenea, că, în cazul cancerelor agresive, tratamentul înainte de intervenţia chirurgicală se face chiar şi atunci când tumora este foarte mică, când are doar un centimetru şi jumătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri