Traian Romeo Ursu, medic primar cu specializarea ortopedie-traumatologie la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor, a fost condamnat marţi de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
"Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului, de prima instanţă, în pedepsele componente, respectiv trei pedepse de câte 3 ani închisoare, fiecare, şi pedeapsa de 2 ani închisoare. Reţine în favoarea inculpatului disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, pe lângă fiecare din cele patru infracţiuni pentru care a fost condamnat în primă instanţă. Reduce cuantumul fiecăreia din cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare, la câte 2 ani închisoare fiecare. Reduce cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare, la 1 an închisoare. (...) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea - din cele 4 pedepse menţionate - de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare", se arată în minută.
Scandal URIAȘ: Dragnea, reacție DURĂ după ce Guvernul a atacat la CCR majorarea salariilor
Decizia instanţei este definitivă.
Pe 11 decembrie 2015, medicul a pretins de la o persoană cel puţin 6.000 lei şi în zilele următoare a primit 5.000 de lei pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale în cazul unei minore la Spitalul Foişor, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Totodată, spuneau anchetatorii, acesta a promis ca în schimbul sumelor de bani pretinse să intervină şi asupra altor medici şi cadre medicale, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale asupra unei minore la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor.
Comentează