Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Medic din Moldova: Nunțile și cumătriile s-au mutat în secția COVID-19

Spitalul Sfântul Sava
spital testari

Ion Cîvîrjîc, șeful secției Reanimare COVID-19 din cadrul IMSP Institutul de Medicină Urgentă, susține că nunțile și cumătriile din august s-au mutat în secția COVID-19.

Într-un interviu pentru Zdg.md, Ivan Cîvîrjîc a mărturisit că toți medicii se așteaptă la o toamnă destul de încărcată, transmite Știri.md.

"La un moment dat, la noi, jumătate dintre pacienții aflați în secția de Reanimare COVID, erau veniți de la nunți, nunți organizate de moldoveni, cu atâta dragoste și ardoare…

În fine, este dorința noastră, este o bucurie a noastră să ne întâlnim cu toții la o masă, din păcate, însă, cu pandemia în care ne aflăm, lucrurile se complică. Deci, jumătate dintre pacienții aflați atunci la noi erau veniți de la nunți, cumătrii, veniți de peste hotare, pentru a participa la anumite evenimente festive.

Au fost mulți pacienți care sunt stabiliți cu traiul peste hotare, au venit pentru un eveniment în Moldova și s-au reținut aici 2-3 săptămâni, dintre care două – în secția de Reanimare.

Am analizat și noi ceea ce spun experții. Din păcate, ne așteaptă o toamnă destul de încărcată. Este normal ca această infecție virală să treacă într-o formă sezonieră, ca și gripa, pentru că sunt anumite circumstanțe care favorizează răspândirea mai rapidă, așa cum e începerea anului școlar, anumite evenimente, totuși, oamenii vin-pleacă din concedii, adică poate fi o relansare a situației în perioada iarnă-vară, să zicem. Însă, din câte înțelegem, toamna și primăvara va fi foarte greu", a declarat Ivan Cîvîrjîc.

Totodată, medicul a îndemnat populația să se deprindă să trăiască cu acest virus.

"Mesajul nostru e să ne deprindem să trăim cu acest virus. Însă deprinderea aceasta, când organismul înțelege ce fel de virus este și încearcă să găsească mecanisme pentru a lupta cu el, cere timp.

Acum, organismul nostru trebuie ajutat și învățat să lupte. Iar una din căile de a învăța organismul nostru să lupte și să reziste este vaccinarea. E clar că vaccinurile nu te scutesc sută la sută de boală, dar nu acesta e scopul lor.

Scopul lor e de a învăța organismul să lupte cu virusul, astfel încât să nu mai fie atât de pline secțiile, iar oamenii să facă doar forme ușoare, această infecție să se transforme doar într-o formă de viroză sezonieră.

Din păcate, acum, la noi, nu există nicio speranță pentru așa ceva. Suntem într-o fază, când, după un an și jumătate, lucrurile nici pe departe nu sunt rezolvate.

Asta e ca și drumurile în Moldova – tot se apucă să le facă, dar rămân tot așa câte doi, trei, patru ani", a mai declarat șeful secției Reanimare COVID-19 din cadrul IMSP Institutul de Medicină Urgentă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.