DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Medicamentele care pot duce la apriția ulcerului

arsuri stomac

Cercetătorii susțin că principalii vinovați pentru apariția ulcerului stomacal sunt infecția cu Helicobacter Pylori, dar și abuzul de antiinflamatoare nesteroidiene. Ulcerul este una dintre bolile des întâlnite și care se acutizează ca manifestare primăvara, potrivit doctorulzilei.ro.

Citește și: Criză în sistemul de sănătate: la Institutul de Oncologie din Iași trei medicamente lipsesc, iar altele sunt la limită

Ulcerul stomacal este o leziune care se dezvoltă pe mucoasa digestivă a stomacului sau a duodenului, fiind provocată de sucurile gastrice acide. Leziunea care apare în mucoasa stomacului se numește ulcer gastric, iar cea care apare în mucoasa duodenului poartă numele de ulcer duodenal. Medicii susțin că principala cauză de apariție a ulcerului este dezechilibrul dintre propriul mecanism de apărare al mucoasei digestive și factorii nocivi ce o agresează.

O mulțime de factori nocivi pot declanșa ulcerului. Astfel, infecția cu H. pylori (în peste 50% dintre cazuri), tratamente de durată cu antiinflamatoare nesteroidiene, stresul puternic, ereditatea, hiperaciditatea sau afecțiunile care cresc aciditatea gastrică, precum ciroza, bolile pulmonare cronice, insuficiența renală cronica, pancreatita cronică.

Simptome:

- Apar durerile sub formă de arsuri, crampe stomacale. Durerea fie poate să dispară în câteva minute, fie poate să dureze câteva ore.

- Lipsa poftei de mâncare și scăderea în greutate.

- Balonare, senzația de greață sau de vomă care apare după masă,

- Uneori, în scaun apar urme de sânge mai ales dacă există un ulcer hemoragic

Ulcerul stomacal și cel duodenal sunt foarte asemănătoare ca manifestare, dar durerea face diferența dintre ele. Mai exact, în cazul unui ulcer gastric durerea apare la scurt timp după masă, atunci când stomacul este plin. Însă în cazul ulcerului duodenal, durerea apare abia la câteva ore după masă, atunci când deja stomacul s-a golit. Altfel spus, în ulcerul duodenal durerea apare mai ales noaptea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.