DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Medicii consultă gratuit peste 100 de copii, într-un sat din Munții Apuseni

avantaje.ro
bilet de trimitere medic de familie

Un grup de medici de diverse specialități oferă, sâmbătă, consultații gratuite pentru 130 de de copii din satul Muntele Rece, județul Cluj, în cadrul unei caravane inițiate de mai multe asociații cu scopul de a acorda servicii medicale locuitorilor din zone greu accesibile, informeaz[ MEDIAFAX.

Reprezentantul Asociației CERT-Transilvania, Dan Jecan, a declarat, sâmbătă, că acțiunea beneficiază și de sprijinul unei ambulanțe speciale, 4X4, care face mai ușoară deplasarea echipelor și a aparaturii medicale în zona de munte a județului Cluj.

Socialiștii europeni îi pun condiții Ursulei von der Leyen pentru a o susține la președinția PE: Pretențiile S&D se întind pe patru pagini

„Asociația CERT-Transilvania a inițiat un nou proiect, MediCERT - Medicii din munți, care are scopul de a oferi servicii medicale pentru persoanele care trăiesc în zone izolate din Munții Apuseni. De multe ori, dificultatea de a ajunge la medic, lipsa unui screening făcut la timp și lipsa informațiilor pot face diferența între o viață sănătoasă și una dificilă. Astfel, prima acțiune se derulează, sâmbătă, când am dus Caravana pediatrică în satul Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău, județul Cluj, unde 45 de medici, rezidenți și studenți în an terminal, de diferite specialități, consultă gratuit în jur de 130 de copii cu vârste cuprinse între un an și 14 ani și desfășoară activități de screening și prevenție pentru aceștia. În luna martie am achiziționat o ambulanță specială, un autovehicul 4X4, care duce sănătatea în munți, acolo unde medicilor le este greu să ajungă și de unde bolnavilor le este greu sa coboare”, a spus Jecan.

Consultațiile au loc la Școala generală din Muntele Rece, unde au fost amenajate șapte săli de consultații în care au fost instalate și echipamentele medicale.

„În prima fază, copiilor li se face o evaluare medicală generală, după care, în funcție de cele constatate, se realizează consultații de specialitate - oftalmologie, dermatologie, stomatologie, ecografie. Copiii participă și la un curs de prim ajutor, cu noțiuni de bază pe înțelesul lor despre ce trebuie să facă în cazul în care se taie sau au o fractură”, a precizat Dan Jecan.

Proiectul MediCERT va continua în perioada următoare, fiind programate, în total, 12 ieșiri în teren până la sfârșitul anului, tot în zona de munte a județului Cluj.

Simona Halep, obligată să învingă istoria! Gigi Becali pune presiune: 'Am o oftică mare pe Serena. Vreau să fie bătută măr'

Primarul comunei Muntele Rece, Petru Prigoană, a declarat la rândul său că o astfel de caravană pediatrică este benefică.

„Am numai cuvinte de laudă despre o astfel de inițiativă, care vine în sprijinul copiilor. Și părinții și dascălii s-au implicat ca totul să iasă bine. Orice lucru în plus în ceea ce privește sănătatea copiilor este binevenit, pentru că elimină riscurile ulterioare. Sunt de apreciat cei care au lansat această caravană”, a spus Prigoană.

Acțiunea de la Muntele Rece este organizată în colaborare de asociațiile CERT-Transilvania, „Caravana cu medici” și „Niște oameni”, cu sprijinul Primăriei Măguri Răcătău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.