Medicul estetician din spatele azilului groazei a recunoscut tot în fața DNA: Bătrânii erau 'parcați' la supermarket sau hoteluri ca să nu fie găsiți de anchetatori

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 20-11-2025 11:45

Actualizat: 20-11-2025 11:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dosarul azilului „Royal Medical Clinic” din Voluntari, unul dintre cazurile care au pus în lumină fragilitatea sistemului de îngrijire a vârstnicilor din România, face azi un pas decisiv: procurorii DNA au sesizat instanța cu acordul de recunoaștere a vinovăției pentru administratoarea centrului, Dalbuzi Yasmin Ana Maria (D.Y.A.M.). Aceasta a acceptat toate acuzațiile și a recunoscut integral faptele: fals în formă continuată, delapidare, exercitarea fără drept a unei profesii și participație improprie la abuz în serviciu, după ce inspectorii sociali ar fi fost induși în eroare să acorde licență unui centru care nu îndeplinea nici pe departe standardele legale.

Potrivit acordului, administratoarea acceptă 3 ani de închisoare cu suspendare, un termen de supraveghere de 3 ani, interdicția de a lucra în domeniul serviciilor sociale și 90 de zile de muncă în folosul comunității. DNA precizează că femeia a colaborat pe parcursul anchetei și a despăgubit o parte dintre beneficiarii afectați. În plus, procurorii au instituit sechestru pe bunuri până la acoperirea sumei de 357.018,62 lei, cât ar totaliza prejudiciul și sumele însușite ilegal.

VEZI MAI MULTE: EXPLOZIV DNA calcă într-un nou azil al groazei - O doctoriță și un administrator reținuți - Bătrâni ținuți prin parcări pentru evitarea controalelor

Ce a recunoscut administratoarea în fața DNA

Documentele DNA arată o poveste mult mai amplă decât simpla eliberare frauduloasă a unei licențe. În perioada 29–31 august 2023, Dalbuzi ar fi prezentat inspectorilor sociali documente false: extras Revisal, contracte de catering, contracte de servicii medicale și alte acte, toate necesare pentru a crea aparența unui centru funcțional. În realitate nu existau servicii medicale, nici personal calificat, mâncarea bătrânilor provenea din magazine (mici, cartofi prăjiți, pui la caserolă) sau era improvizată de angajați, iar tratamentele erau administrate de persoane fără pregătire medicală, neregulat și fără monitorizare. Mai mult, centrul ar fi continuat să funcționeze ilegal chiar și după suspendarea licenței, în octombrie 2023.

Procurorii arată că în perioada în care centrul funcționa fără licență – 1 septembrie – 11 octombrie 2023 – administratorii ar fi încasat nelegal 73.690,99 lei de la beneficiari și aparținători, în timp ce administratoarea și-ar fi însușit personal, prin mecanisme contabile trucate, 293.327,63 lei.

Cum ar fi înșelat inspectorii: bătrâni plimbați la hotel și prin parcări

Potrivit DNA, episodul care a atras atenția anchetatorilor este legat de metoda prin care centrul ar fi încercat să evite descoperirea neregulilor. În timpul unui control, unii beneficiari care nu îndeplineau condițiile legale ar fi fost scoși peste noapte din centru: o parte dintre bătrâni au fost relocați la un hotel; unii au fost plimbați cu mașina în timpul inspecției, în timp ce alții ar fi fost lăsați în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării.

Această situație a fost confirmată în anchetă și apare inclusiv în acordul de recunoaștere a vinovăției.

Cine sunt persoanele vizate – detalii din surse judiciare

Potrivit surselor judiciare, în acest dosar apar numele administratorei - Dr. Ana Maria Yasmin Dalbuzi – medic specialist în chirurgie plastică, administratoarea care a recunoscut faptele, precum și al lui Roberto Iulian Damian, fost polițist local – administrator și fost asociat în societate. În primă fază, cei doi erau asociați în Royal Medical Clinic SRL, compania care administra centrul rezidențial din Voluntari, însă în septembrie 2023, Damian își cesionează formal părțile sociale, iar Dalbuzi devine unic administrator.

Aceleași surse indică faptul că centrul din Voluntari este Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Royal Medical.

Un polițist local și un medic estetican, în spatele azilului groazei

Dosarul, descris inițial de procurori drept o combinație toxică de fals, minciună, abuz în serviciu și exploatarea unor persoane vulnerabile, capătă astfel o formă definitivă, iar detaliile din investigație arată cum un centru privat a funcționat luni de zile pe baza unor documente falsificate, în condiții sub standardele legale, în timp ce proprietarii obțineau zeci de mii de lei din încasări nejustificate.

Povestea pornește în primăvara lui 2023, când societatea Royal Medical Clinic SRL – deținută atunci de un polițist local și un medic estetician – obține o licență provizorie pentru un centru rezidențial pentru vârstnici din Voluntari. Ulterior, acționariatul se schimbă, iar administrarea rămâne în mâinile lui D.Y.A.M., persoană aflată acum în centrul dosarului DNA. La momentul licențierii, frameworkul legal impunea standarde clare de îngrijire: servicii medicale reale, personal calificat, alimentație adaptată vârstei și afecțiunilor, spațiu adecvat, proceduri de administrare a tratamentelor și supraveghere permanentă.

Bătrânii hrăniți cu mici și cartofi prăjiți din supermarket

În realitate, după cum arată procurorii, aproape nimic din aceste criterii nu era respectat. Serviciile medicale erau inexistente, iar alimentația beneficiarilor – unii dintre ei cu multiple afecțiuni – consta în mâncare cumpărată gata preparată din magazine sau „încropită pe loc” de angajați fără pregătire.

„În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală“, menționează DNA în comunicatul inițial.

Tratamentele nu erau administrate regulat, iar personalul medical calificat lipsea complet. Pentru a obține licența și pentru a trece controalele, administratorii ar fi prezentat mai multe documente false: extras Revisal, contracte de catering și servicii medicale care nu ar fi existat în realitate. Inspectorii sociali, induși în eroare, ar fi atestat fără vinovăție îndeplinirea criteriilor de licențiere.

Bătrâni plimbați cu mașina sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea inspecției

Primele semne ale dezastrului apar în iulie 2023, când o comisie mixtă dispusă de Prefectura Ilfov constată încălcări grave ale standardelor minime. Sunt impuse măsuri de remediere, însă condițiile nu se schimbă. În august, AJPIS Ilfov face un control inopinat și dispune din nou remedieri. La 1 septembrie, o nouă comisie găsește în centru persoane care nu îndeplineau vârsta legală de admitere – aduse aparent peste noapte –, iar o parte dintre beneficiari ar fi fost scoși rapid din centru pentru a nu figura la verificare. Unii ar fi fost cazați peste noapte într-un hotel, alții plimbați cu mașina sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea inspecției, potrivit DNA.

Momentul decisiv vine pe 11 octombrie 2023, când inspectorii sociali constată că standardele minime nu sunt îndeplinite și dispun închiderea definitivă a centrului. În aceeași zi, 15 dintre cei 17 beneficiari sunt preluați de familie, ceilalți doi fiind relocați la un centru autorizat. Numai că administratorii nu renunță: DNA arată că D.Y.A.M. ar fi continuat activitatea ilegal pentru unii beneficiari, raportând însă autorităților că toți au fost luați acasă de rude.

Bani grei pe spatele bătrânilor

În paralel, ancheta financiară scoate la iveală un alt capitol grav. În perioada ianuarie – septembrie 2023, administratoarea ar fi retras în nume personal 293.327,63 lei, sume provenite din plățile lunare efectuate de familiile vârstnicilor. Pentru a ascunde urmele, ar fi folosit 74 de dispoziții de plată cu mențiuni false, încercând să justifice contabil sumele însușite. În plus, DNA arată că societatea ar fi beneficiat necuvenit și de încă 73.690,99 lei din menținerea ilegală a centrului deschis între 1 septembrie și 11 octombrie, perioadă în care serviciile nu aveau licență legală.

Ancheta procurorilor include și elemente care arată modul în care administratorii au încercat să gestioneze controalele succesive. În unele zile, beneficiari neeligibili erau mutați temporar pentru a evita sancțiunile; în altele, documente inexistente erau prezentate drept dovezi ale acoperirii standardelor. În plus, surse judiciare au indicat la momentul descinderilor DNA că aceeași rețea de persoane ar fi operat și alte centre – inclusiv locații din scandalul „Azilele groazei” –, iar numele asist. social Gheorghe Pleșea, implicat anterior în cazuri sonore, apare și în această anchetă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri