Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Medicul Horaţiu Moldovan: Dezvoltarea tehnologiei endovasculară aortică de urgenţă este caracteristică Spitalului Floreasca

xn--presacurat-qgb.ro
Horațiu Moldovan

Medicul Horaţiu Moldovan: Dezvoltarea tehnologiei endovasculară aortică de urgenţă este caracteristică Spitalului Floreasca

Profesorul Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca din Capitală, a vorbit, joi seară, despre o procedura nouă realizată cu suces în unitatea medicală, respectiv tehnologia endovasculară aortică, care nu necesită o intervenţie chirurgicală de mare anvergură.

”La Spitalul Floreasca vreau să precizez dezvoltarea unei tehnologii noi care îşi face din ce în ce mai mult loc în peisajul medical internaţional, dar şi românesc şi mă refer la procedurile minimal invazive endovasculare. Rezolvarea acestor traumatisme aortice este posibilă astăzi fără o intervenţie chirurgicală de mare anvergură, clasică, în cadrul căreia pacientului să i se deschidă cutia toracică, să i se întrerupă circulaţia în aortă şi aceasta să fie substituită cu o proteză vasculară. Există aşa numita tehnică endovasculară de protezare aortică, această procedură nefiind o procedură chirurgicală, ci încadrându-se în aşa numita chirurgie endovasculară sau proceduri intervenţionale”, a declarat Horaţiu Moldovan, joi seară, la Medika TV.

Operaţia se desfăşoară cu ajutorul unui angiograf, spune medicul

”Procedura se desfăşoară în sala de angiografie, folosind un angeograf, metode şi tehnici radiologice în care noi pătrundem în interiorul aortei, cel mai mare vas de sânge din organism şi introducem un fel de tub, un fel de manşon interior, sintetic care se expandează în interiorul vasului rupt. Aşa cum deschidem o umbrelă, să ne imaginăm că băgăm o umbrelă într-o cameră şi o deschidem. Această soluţie endovasculară permite evitarea intervenţiilor majore, permite limitarea transfuziei de sânge, permite limitarea anesteziei generale, pacientul poate fi extubat la scurt timp după această intervenţie şi să fie preluat de echipele celelalte care trebuie să rezolve aceste situaţii de traumatism”, a subliniat Horaţiu Moldovan.

Procedura are loc la Spitalul Floreasca din Capitală de aproximativ doi ani.

”Dezvoltarea tehnologiei endovasculară aortică de urgenţă este caracteristică Spitalului Floreasca, aceasta se realizează de aproximativ doi ani acolo şi din cţte ştim noi, suntem printre puţinii care rezolvăm prin această tehnologie situaţii de urgenţă traumatologia aortică”, a mai spus Moldovan care a adăugat că procedura se mai face şi în Institutele de Boli Cardiovasculare din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.