Medicul lui Netanyahu profețește implicarea SUA în războiul contra Iranului: Numai americanii au acea bombă

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 18-06-2025 21:40

Actualizat: 19-06-2025 00:40

Article thumbnail

Sursă foto: Antena 3 CNN

Herman Berkovits, medicul lui Benjamin Netanyahu, prezice implicarea americanilor în războiul dintre Israel și Iran. Berkovits spune că deocamdată în Israel situația e mai calmă și că oamenii au început deja să iasă la terase.

Președintele american Donald Trump a discutat la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Discuția a avut loc marți în timp ce atacurile dintre Iran și Israel se intensifică. De asemenea, există zvonuri privind un posibil atac al americanilor asupra Iranului.

Herman Berkovits: Vă dați seama că, deocamdată, luptăm singuri pe acest front și ne luptăm bine. Așa de bine încât marea majoritate a ofițerilor superiori au fost omorâți și foarte mulți dintre cercetătorii importanți. Vreau să vă spun că așteptăm, cum așteaptă toată lumea, să vedem ce face Trump. Se vorbește și se crede că, la urmă, Trump va intra și el în acest război, și dacă va intra, atunci acest război se va termina, a spus medicul la Realitatea TV.

Cu toții știm că acea uzină, care este la 80 de metri sub pământ, numai americanii au acea bombă de 14 tone care poate să pătrundă până acolo.

Cum ar putea fi distruse instalațiile nucleare ale Iranului

Herman Berkovits: Ne așteptăm ca SUA să ne ajute. Noi credem, Israelul crede, suntem optimiști că Trump va intra în acest război și va folosi această bombă. Noi zburăm astăzi peste tot, Iranul și Teheranul, singura problemă este că nu avem acest avion și nu avem aceste bombe. În tot Israelul se vorbește în fiecare zi și eu vă pot spune că relațiile între domnul Netanyahu și domnul Trump sunt foarte bune. Aproape în fiecare zi sunt discuții între ei.

Chiar dimineața, domnul Netanyahu m-a chemat, am avut o mică discuție, în fiecare zi vorbim și știu că relațiile lui cu domnul Trump sunt foarte bune. Ce se vorbește între ei, niciodată nu întreb, dar speranța Israelului este că Trump, până la urmă, ne va ajuta cu această bombă. Nu avem nevoie de prea multe, decât de aceste bombe și atunci, războiul se va termina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri