Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste o sută au fost rănite în urma coliziunii între două trenuri joi dimineaţă în apropiere de Multan, în centrul Pakistanului, au anunţat oficiali locali, citaţi de AFP.
"Cel puţin patru persoane au decedat şi multe altele au fost rănite", a declarat presei Nadir Chattha, un responsabil al districtului. Abdul Jabbar, purtător de cuvânt al protecţiei civile locale, a declarat agenţiei franceze de presă că sunt peste 100 de răniţi.
Citeşte şi: Gigi Becali îl dă de gol pe Cristian Boureanu: Ce a spus despre fostul deputat PDL
Potrivit Reuters, cel puţin şase persoane au decedat în urma acestui grav accident, iar numărul răniţilor s-ar ridica la cel puţin 150. Un tren de mare viteză, care se îndrepta de la Peshawar la Karachi s-a ciocnit de o garnitură care nu avea ce să caute pe aceeaşi linie. Postul de televiziune local GEO TV relatează că patru vagoane au deraiat în urma coliziunii.
Saima Bashir a atribut responsabilitatea acestui accident mecanicului trenului de pasageri, care - potrivit lui - nu a ţinut seama de semnalele luminoase care avertizau că linia este ocupată de un tren de marfă oprit.
Citeşte şi: Dezbaterea electorală din SUA la un alt nivel: Care e starea de sănătate a lui Trump și Hillary
Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, ţară care a moştenit din trecutul său colonial sub dominaţie britanică, o vastă reţea de căi ferate, prost întreţinută în prezent. În noiembrie 2015, 19 persoane şi-au pierdut viaţa când un tren a deraiat în sud-vestul ţării, transmite agerpres.
Six Killed, Over 150 Injured After Two Trains Collide In Pakistan https://t.co/PFPflKOyLN #Pakistan #TrainCollision
— News World India (@NewsWorldIN) September 15, 2016
Four killed as trains collide near Multan https://t.co/Q04mX86e11 via dawn_com pic.twitter.com/F1W5PBgcA9
— Pakistan News (@Pakistannews) September 15, 2016
Comentează