Autorităţile ungare nu şi-au pus problema restricţionării circulaţiei din cauza furtunii de praf
Cinci camioane și 37 de mașini s-au ciocnit sâmbătă după-amiază pe autostrada M1, lângă Herceghalom. În imaginile surprinse înainte şi după momentul producerii accidentului se poate vedea clar că praful era atât de dens încât cu greu se putea distinge ceva la locul carambolului. Vizibilitatea a scăzut brusc la 10-20 de metri și, deși mulţi şoferi au frânat în ultimul moment, vehiculele s-au izbit, totuși, una de alta cu viteză mare, relatează Nepszava citat de Rador.
În accident un bărbat și-a pierdut viața, 39 de persoane (zece copii și douăzeci și nouă de adulți) au fost rănite, viaţa a două persoane este în pericol, alte doisprezece persoane au fost rănite grav și douăzeci și cinci ușor. 19 vehicule au fost arse complet. La mult timp după accident, în timpul operațiunilor de salvare tehnică, sub una dintre epavele auto arse a fost găsit cadavrul unui bărbat de 44 de ani.
Căpitanul de pompieri Anett Szabó-Bisztricz, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Fejér, a declarat pentru ziarul ungar "Népszava" că personalul de gestionare a dezastrelor a percheziționat toate mașinile de la fața locului, însă nici un pasager nu a fost găsit prins în vehicule. După verificarea maşinilor incendiate, acestea au început să fie transportate şi în acest moment a fost găsit trupul neînsufleţit al bărbatului de 44 de ani sub o maşină care a ars.
Mai multe persoane au scris pe rețelele de socializare despre furtunile bruște de praf pe drumurile din nord-vest pe parcursul zilei de sâmbătă.
La doar câțiva kilometri distanță de locul carambolului, a avut loc un accident cu câteva ore mai devreme. De fapt, din cauza unei furtuni de praf similare, poliția a închis autostrada M15 și punctul de trecere a frontierei de la Rajka. (La Bratislava, secțiunea dintre Čunovo și intersecția autostrăzii D4 a fost închisă în ambele sensuri din cauza unei furtuni de nisip și a vizibilității minime). În acest context, ziarul "Népszava" a dorit să afle de la Societatea pentru dezvoltarea infrastructurii concesionare (MKIF Zrt.) şi de la Poliţie dacă a fost luată în considerare închiderea, respectiv restricţionarea circulaţiei rutiere pe tronsoanele expuse pericolului de pe autostrada M1 în condiţiile în care un fenomen meteorologic similar a avut loc de mai multe ori în timpul zilei. Ziarul amintit a mai vrut să ştie, dacă există o prevedere pentru condiţiile de vizibilitate în care este necesară închiderea unui tronson de autostradă şi dacă s-au făcut pregătiri în cazul unor rafale de vânt de 90-100 km pe oră, cunoscute din prognoză.
Societatea MKIF Zrt. a precizat: Deteriorarea drastică, bruscă a condiţiilor de vizibilitate a fost cauzată de o furtună de praf care s-a produs brusc, la nivel local. Rafalele de vânt de 90-100 km/h au ridicat nisipul uscat de pe câmpurile de-a lungul autostrăzii și au acoperit zona precum furtunile de nisip din Sahara, reducând vizibilitatea la câțiva metri în unele cazuri. "Nu a fost un fenomen general, ci din cauza vântului transversal fenomenul a avut loc într-o zonă locală de pe terenul de lângă autostradă, iar în astfel de situații pericolul nu poate fi prevăzut decât în general". Din acest motiv, pe indicatoarele electronice de deasupra autostrăzii a fost afișat pe tot parcursul dimineții de sâmbătă semnalul "vânt transversal puternic", iar după-amiaza - când a fost constatată furtuna de praf, chiar înainte de producerea accidentului - a fost afișat semnalul de "condiţii de vizibilitate redusă" pe panourile electronice. În acest fel, șoferii au fost informați despre pericolul existent, astfel comportamentul necesar conducerii în conformitate cu condițiile de drum și vizibilitate din partea şoferilor fiind păstrarea distanţei şi reducerea vitezei, a scris în răspunsul său societatea MKIF Zr. Purtătorul de cuvânt al societăţii a precizat anterior portalului hvg.hu că "din partea autorităţilor nu s-a pus problema restricţionării traficului". La solicitarea ziarului "Néepszava" societatea a mai răspuns că verificările necesare vor fi efectuate conform prevederilor, dar ce înseamnă mai exact aceste verificări, societatea nu a oferit detalii.
Poliţia a semnalat că la întrebările ziarului "Népszava" poate răspunde cel mai devreme marţi, astfel ziarul amintit nu a aflat nici despre care organism poate dispune închiderea unui tronson de autostradă. A fost deschisă o anchetă pentru producerea unui accident mortal în masă.
Pe baza unei expertize, instanța va stabili răspunderea, a declarat pentru ziarul "Népszava" Kázmér Kávács, avocat specializat în accidente rutiere. "Una dintre posibilități este dacă șoferii au ales o viteză adecvată condițiilor de drum și de vizibilitate. În astfel de cazuri, concluzia este de obicei că şoferii nu se conformează condiţiilor. Totuși, aici ne confruntăm cu un fenomen meteorologic rar, care în Ungaria este aproape fără precedent, această situație fiind cunoscută în practica instanței penale rutiere ca factor microclimatic. Acesta este parțial similar cu situaţia în care se produce gheață doar pe o scurtă secțiune de drum în timpul iernii, despre care nu se poate avertiza în prealabil. Dacă o astfel de circumstanță imprevizibilă provoacă accidentul, instanța îl va achita pe șofer. Iar dacă conducătorul auto nu este responsabil pentru accident, asiguratorii pot refuza soluționarea daunei pe seama RCA. Expertiza va clarifica și responsabilitatea administratorului drumului, dacă respectivul tronson de drum a trebuit să fie închis. Semnele de pe autostradă au indicat că şoferii trebuie să se aştepte la o vizibilitate redusă. Este posibil că astfel a fost îndeplinită responsabilitatea lor, însă ancheta va clarifica şi această chestiune. Dacă prezența prafului era atât de drastică şi înainte, și era doar datorită norocului că accidentul anterior nu a fost mai grav, atunci poate intra în discuţie şi răspunderea operatorului de drumuri publice pentru despăgubiri. Dar un accident în sine nu justifică necesitatea închiderii drumului".
Vinovat și victimă - sau cine plătește pe cine
"În Ungaria nu a fost niciodată un accident în masă atât de mare ca acum, așa că nu-i invidiez pe specialiștii în asigurări care se vor ocupa de acest accident", a declarat Péter Németh, director de comunicare al Societăţii Independente de Asigurare Alkusz Kft. "Conform Reglementării uniforme a prevederilor rutiere (KRESZ), fiecare trebuie să-și conducă vehiculul în conformitate cu condițiile de drum și de vizibilitate pentru a putea opri în orice împrejurări dacă este necesar. Aşadar şi în această furtună de praf şoferii trebuiau să conducă în aşa fel încât să nu să producă ciocniri în lanţ între maşini. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule (KGFB) plătește în cazul în care un șofer produce pagube unei alte mașini. Poate fi un eveniment de amploare de daune cu mai multe cauze sau mai multe evenimente de daune mai mici, acest lucru nu poate fi spus în prealabil". Situația este foarte complicată pentru că KGFB compensează prejudiciul cauzat șoferului nevinovat, dar în acest carambol este de imaginat că mai mulți participanți au fost vinovați, pe lângă faptul că mulţi şi-au pierdut viaţa. Potrivit specialistului, ne putem imagina acest lucru într-un mod simplificat, şi anume că o mașină care a intrat în mașina din fața ei și și-a distrus partea din faţă a autovehiculului, este vinovată, iar pagubele cauzate trebuie compensate prin KGFB. Între timp, un al treilea autoturism a intrat în coliziune în maşina din faţă, iar prejudiciul cauzat trebuie acoperit de asigurarea obligatorie a mașinii respective. Și tot așa, pagubele produse și suferite trebuie verificate în cazul tuturor vehiculelor implicate. "Cred că companiile de asigurări nu vor să despice firul în patru, nu vor abandona pe șoferi într-un asemenea caz care a provocat un ecou atât de mare în mass-media. Cert este că în acest caz vor fi implicate mai multe companii, iar reprezentanții acestora vor trebui să se pună de acord asupra plăților despăgubirilor. Probabil că vor aplica principiul "ciocniri în lanţ". Cert este că rezolvarea cazului va fi îndelungată" a spus specialistul, care a mai precizat: Cei care au asigurare Casco au un avantaj, deoarece li se poate repara mașina pentru un așa-zis avans Casco, pot duce autovehiculul la service chiar a doua zi, iar ulterior, când verificările s-au finalizat, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule va rambursa asiguratorului Casco suma plătită.
"Verificările la faţa locului sunt foarte dificile pe fiecare autostradă, deoarece trebuie închisă şi verificată o porţiune foarte lungă de drum. Aşa cum am văzut şi la televizor imaginile despre accident, numeroasele vehicule au acoperit urmele. În plus, toate mașinile de azi sunt dotate cu senzorul ABS, așa că cu greu pot fi găsite şi urme de frână. Oprirea prin impact este decelerația vehiculului într-o măsură pe care sistemele de frânare nu o pot produce", a declarat Kálmán Deli, expert criminalist în siguranța traficului rutier, analist de accidente.
Dacă urmează a fi efectuate calcule de coliziune, toate epavele trebuie examinate una câte una, ceea ce în cazuri mai simple durează 2-4 ore, dar în cazul unui vehicul ars poate dura 8-16 ore și este chiar de imaginat că cauza incendiului nu poate fi găsită, deoarece urmele sunt distruse în incendiu. În plus, mașinile nu sunt depozitate geografic în același loc, iar condițiile de depozitare nu sunt neapărat potrivite. Înregistrările video ale accidentului pot ajuta la investigații. Kálmán Deli a mai adăugat că ar fi mare nevoie de ieșiri de urgență pe autostradă, astfel încât, în caz de accident, șoferii să nu fie nevoiți să aştepte ore întregi din cauza formării unei cozi de maşini de câțiva kilometri.
Tragedie și ceea ce se află în spatele acesteia
Această perioadă în Bazinul Carpatic este de obicei perioada topirii zăpezii, a apelor interioare, a inundaţilor rezultate din blocajele de gheață și a nivelurilor mai ridicate ale apelor. Însă, această situaţie s-a schimbat drastic cu câțiva ani în urmă, a scris pe pagina sa de Facebook arhitectul peisagist al Budapestei, Sándor Bardóczi. Din cauza vântului extrem de puternic, s-au format furtuni de praf, ceea ce a provocat un teribil accident de masă pe autostrada M1 din zona Herceghalom. Pe Dealul János a bătut vântul cu o viteză de 114 km/h, în timp ce copacii din oraș pot rezista la un vânt de maxim 90 km/h, iar dacă un vânt cu o viteză de 114 km/h ar fi lovit copacii plini de frunze, azi Budapesta ar fi zonă de dezastru. Deflația (eroziunea eoliană) a solurilor noastre este enormă, iar responsabilitatea culturilor arabile pe scară largă și lipsa fâșiilor de pădure pe terenul cultivat nu poate fi evitată. Schimbările climatice sunt printre noi, furtuna de praf din martie, vântul cu viteza de 114 km/h şi solurile uscate sunt fenomene în cazul cărora de multe ori nu ne uităm mai profund pentru a descoperi și a remedia cauzele reale..."
Potrivit unui șofer de camion din Bicske, care locuiește în apropiere, acesta știa deja de dimineață că va fi o tragedie pe autostradă din cauza furtunii de praf. Potrivit acestuia, autostrada ar fi trebuit să fie închisă din cauza vremii, sau măcar trebuia restricţionat traficul, atunci poate că accidentul în masă ar fi putut fi prevenit: "Totul s-a acumulat sâmbătă dimineața. Nu a plouat de zece zile, câmpul era prăfuit pe ambele părți", a spus șoferul pentru portalul ungar Blikk. "Au tăiat o parte din pădurile din zonă, copacii de lângă autostradă, astfel că nu a fost nimic care ar fi respins praful. Am văzut un asemenea carambol din cauza furtunii de praf în sudul Italiei şi de acolo ştiu că în situaţii similare autostrada este închisă imediat sau traficul este restricţionat", a mai spus şoferul de camion.
Comentează