Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mega-protestul anti-restricții și anti-vaccinare a blocat Canada. Premierul și familia sa au fost duși într-un loc secret. Poliția e copleșită (VIDEO)

captura youtube
protest camione Canada

Opozanţii măsurilor sanitare impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19 au manifestat duminică pentru a doua zi consecutiv în capitala canadiană Ottawa, în timp ce şoferii de camioane, simpatizanţi ai "Convoiului libertăţii" au blocat o autostradă transfrontalieră la celălalt capăt al ţării, în vestul Canadei, transmite AFP preluat de agerpres.

"În această după-amiază o forţă importantă de poliţie este la lucru în centrul oraşului, continuând să gestioneze mişcarea protestatarilor şi a camioanelor", a declarat poliţia din Ottawa într-un comunicat, adăugând că resursele lor "sunt sub presiune şi complet ocupate".

Capitala Canadei a fost la acest sfârşit de săptămână scena unei ample mişcări de protest, iniţiată mai întâi de şoferii de camion care se opun obligativităţii vaccinării pentru a trece graniţa terestră în SUA, cea mai lungă din lume.


Mulţi susţinători care se opun în general restricţiilor sanitare în ansamblu s-au îndreptat spre Ottawa pentru a-i sprijini pe şoferii de camion care au venit în convoi din toată ţara.

În semn de solidaritate, şoferii de camion au blocat complet autostrada 4 din sudul Albertei, în apropiere de graniţă, o arteră majoră pentru transportul mărfurilor între Canada şi Statele Unite.

În capitală, poliţiştii au deschis mai multe anchete penale în legătură cu profanarea unor monumente naţionale, comportamente "ameninţătoare, ilegale şi intimidante" în special faţă de poliţişti, dar şi pentru vandalizarea unui vehicul municipal.

"Sunt îngrozit să văd protestatari dansând pe mormântul Soldatului Necunoscut şi profanând monumentul comemorativ dedicat victimelor războiului", a scris pe Twitter şeful Statului Major al apărării naţionale, Wayne Eyre, adăugând că "persoanelor implicate ar trebui să le fie ruşine".

Duminică au fost montate baricade pentru a bloca accesul camioanelor şi a vehiculelor în pasajul care duce la monument.

Tot în centrul oraşului Ottawa, organizaţia Shepherds of Hope, care îi ajută pe cei fără adăpost, a declarat că personalul şi voluntarii săi au fost hărţuiţi de protestatari, cărora le-au fost distribuite mese gratuite pentru a calma tensiunile.

Premierul Justin Trudeau şi familia sa au fost escortaţi sâmbătă din locuinţa lor într-un loc ţinut secret, potrivit presei canadiene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.