Poliţiştii din Mehedinţi efectuează, miercuri dimineaţa, patru percheziţii la persoane bănuite că au prejudiciat bugetul de stat cu aproape 300.000 de lei, prin infracţiuni economice, în domeniul colectării deşeurilor feroase, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat remis de IGPR, din cercetări a reieşit că, în perioada 2011-2012, administratorul unei societăţi comerciale ar fi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii nereale de mărfuri pentru a justifica livrări fictive către opt firme din Hunedoara, Mehedinţi, Timiş, Dolj şi Gorj.
Prin declararea de livrări fictive, cel în cauză i-ar fi sprijinit pe administratorii celor opt firme să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Valoarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului este de aproximativ 290.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi taxa de mediu.
Trei mandate de aducere vor fi puse în aplicare, se mai arată în comunicat.
La activitate au participat şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Dolj şi Iaşi. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Mehedinți: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

248
VIDEO Pe urmele lui Jules Verne: traseul spectaculos din România care readuce la viață o legendă medievală
248

1.593
Românii, supărați că 'femeia de serviciu' câștigă mai mult decât o personă cu studii superioare: dezbaterea care i-a revoltat pe mulți internauți
1.593

39
Femeie suprinsă de un incendiu în locuinţa sa, salvată de un jandarm şi un poliţist care au observat ce se întâmplă
39

799
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: ANM a emis prognoza meteo pe regiuni
799

401
VIDEO După minivacanța de Paște urmează aglomerația pe principalele drumuri: polițiștii recomandă rute alternative șoferilor
401

1.367
FOTO Impact devastator în Timiș: mașină spulberată de tren, șoferul a murit pe loc
1.367

2.884
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
2.884

39
Atenție la consumul de ouă de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă
39

36
UPDATE Accident grav în Timiș: un autoturism a fost lovit de un tren. Au intervenit două echipaje SMURD și o ambulanță / O persoană a decedat
36

1.545
Incident la metroul din București: panică printre călători după ce un vagon s-a umplut de fum
1.545

1.212
Elevii intră în linie dreaptă spre finalul anului școlar: începe ultimul modul după vacanța de Paște
1.212

99
FOTO UPDATE Cascadorie periculoasă în Argeș: un ATV s-a răsturnat și a ajuns pe un gard / Bărbatul nu avea permis de conducere
99

2.686
Tragedie în prima zi de Paști! Doi tineri și-au găsit sfârșitul pe o șosea din Ilfov
2.686
















Comentează