Gafă a guvernului Bolojan în numirea Ioanei Dogioiu în Consiliul de Administrație al Radio România. Numirea purtătoarei de cuvânt a Guvernului în CA ar fi ilegală. Cel puțin până mâine.
Numirea unui secretar de stat în astfel de consilii de administrația se face cu excepție de la lege. Guvernul urmează să adopte excepția abia în ședința de joi, însă Ioana Dogioiu este deja membru în Consiliul de Administrație a SRR de două zile, în mod ilegal.
„Momerandumul a fost aprobat înainte de ședința de guvern de mâine, în care el trebuie să fie aprobat. Am fost contrat de doamna Dogioiu, e ipocrizie cât cuprinde. A intrat în direct să ne contreze, să ne spună că nu e sinecură. Dânsa a și spus că poate ocupa funcția prin Memorandum, dar el urmează să fie aprobat mâine”, a dezvăluit Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe, la România TV.
Parlamentul a votat noile Consilii de Administraţie ale SRTV şi SRR. AUR nu a participat la vot
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, noile Consilii de Administraţie ale SRTV şi SRR. AUR a anunţat că nu participă la vot şi a părăsit sala de plen.
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a votat membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTV).
Votul a fost secret cu bile. S-au înregistrat 270 de voturi ”pentru” şi 4 voturi ”împotrivă”.
Membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) au fost votaţi cu 249 de voturi ”favorabile” şi 4 ”contra”.
Membrii titulari ai CA-ului Televiziunii Publice sunt: Loredana Corchiş, Nicoleta Amalia Matei şi Stelian Bărăgan din partea PSD, Radu Carp şi Cristina Ancuţa Pocora, din partea PNL, Catrinel Trofin, din partea USR, Monica Simona Ghiurco, din partea AUR, Anderco Aliz Timea, din partea UDMR şi Cristina Narcisa Manciu, din partea preşedintelui României, Ana Adriana Săftoiu din partea Guvernului, din partea angajaţilor SRTV, Emanuel Sorin Torică şi Cristian Godinac şi din partea minorităţilor Borislav Velimirovici.
Noul Consiliu de Administraţie al Radioului Public îi cuprinde pe următorii titulari: Ruxandra Ileana Săraru şi Radu-Bogdan Herjeu şi Alexandru - Ioan ŞERBĂNESCU, din partea PSD, Maria Muntean din partea AUR, Vlad Mircea Pufu, din partea PNL, Robert Cristian SCHWARTZ şi Alexandra COLIBAN din partea USR, Annamária BODOCZI din partea UDMR, Dragoş - Gabriel PĂTLĂGEANU din partea Administraţiei Prezienţiale, Nadina - Ioana DOGIOIU din partea Guvernului, Marius – Dorian TĂNASE şi Nicoleta - Viorica BALACI din partea angajaţilor SRR şi Roxana Georgeta GHEORGHE din partea minorităţilor.
AUR va contesta deciziile la CCR
Potrivit AUR, ”deşi prevederile legale sunt clare, iar repartizarea locurilor în CA ale SRR şi SRTv trebuie să respecte proporţionalitatea configuraţiei din Parlament, puterea vrea să acorde un număr de locuri egal atât AUR, cât şi UDMR, o formaţiune cu 32 de parlamentari, de aproape trei ori mai puţin în comparaţie cu AUR (90)”.
”De asemenea, deşi PNL are 73 de senatori şi deputaţi, iar USR doar 59, aşadar mult mai puţini decât numărul parlamentarilor AUR, PNL şi USR primesc mai multe locuri în cele două consilii de administraţie decât AUR”, mai arată formaţiunea.
„Este strigător la cer ceea ce încearcă această coaliţie toxică să facă. În conformitate cu legea, partidele parlamentare au dreptul de a face propuneri pentru cele opt locuri disponibile, potrivit configuraţiei politice şi ponderii lor în Legislativ. Suntem al doilea partid parlamentar şi avem dreptul la câte doi reprezentanţi de drept în fiecare din cele două consilii de administraţie, însă puterea ţine să încalce legea. Vom contesta la CCR această modalitate ilegală de desemnare a administratorilor la SRR şi la SRTv. De asemenea, vom face plângeri penale tuturor reprezentanţilor puterii care comit acest abuz incalificabil!”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
„Este un furt pe faţă şi o escrocherie fără margini pe care le face actuala putere, iar opinia publică trebuie să ştie. Ei caută să îşi bată joc de ponderea parlamentară, adică de votul dat de cetăţenii români în decembrie anul trecut. Este şocant cât de mare este dispreţul acestei majorităţi nefaste faţă de lege!”, a afirmat şi liderul deputaţilor AUR, Mihai Enache.
Potrivit liderilor AUR din Senat şi Camera Deputaţilor, partidul Alianţa pentru Unirea Românilor cere nici mai mult nici mai puţin decât proporţionalitate şi respectarea legii, în aşa fel încât consiliile de administraţie ale Televiziunii şi Radioului Public să fie alcătuite conform algoritmului şi componenţei politice a Parlamentului.































Comentează