DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mercedes-Benz Vans România anunţă că Alexandru Rugină va prelua conducerea echipei din 1 iulie 2021

mercedes benz

Alexandru Rugină, de 36 de ani, va prelua conducerea echipei Mercedes-Benz Vans România, înlocuindu-l în funcţie pe Batiste Pascalin, care se mută la Praga şi va prelua rolul de head of sales & marketing Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală şi de Est.

”Mercedes-Benz Vans România anunţă că Alexandru Rugină (36 de ani), în prezent head of customer services Vans Mercedes-Benz România, devine chief operating officer, începând cu 1 iulie 2021. După trei ani la conducerea Mercedes-Benz Vans România, Batiste Pascalin (41 de ani) va prelua rolul de head of sales & marketing Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală şi de Est, în Praga”, anunţă compania.

Alexandru Rugină are peste 10 ani de experienţă în industria auto, în special în aria de after-sales, şi a derulat proiecte atât pentru segmentul de autovehicule comerciale uşoare, precum şi pentru divizia de autoturisme. El s-a alăturat companiei în 2013, primul proiect important fiind alcătuirea primei echipe de Customer Services Key Account Management and Field Force pentru cele trei divizii Mercedes-Benz (Cars, Vans şi Trucks & Buses). În 2016 a preluat rolul de head of customer services & Parts Vans, scrie News.ro.

În viitoarea sa poziţie de head of sales & marketing Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală şi de Est (CEE), Batiste Pascalin se va muta la Praga, Cehia, noul sediu al Mercedes-Benz Vans pentru Europa Centrală şi de Est. Batiste Pascalin s-a alăturat Daimler şi Mercedes-Benz Cars în 2008. Înainte de a ocupa poziţia de director general Vans pentru piaţa din România, a fost head of marketing management în cadrul Marketing Operations Europe, gestionând operaţiunile de marketing ale diviziei Vans la nivel european. Sub conducerea sa, Mercedes-Benz Vans România a preluat poziţia numărul unu, cifrele de vânzări crescând, prin atragerea de noi segmente de clienţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.