'Cei doi lideri au căzut de acord ca o comisie internaţională independentă, condusă de ICAO, să aibă acces rapid la locul accidentului avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei, pentru a elucida circumstanţele prăbuşirii şi pentru a recupera corpurile victimelor', precizează guvernul german.
În text se mai menţionează că Angela Merkel i-a solicitat preşedintelui rus să-şi exercite influenţa pe care o are pe lângă separatiştii rusofoni din Ucraina pentru a se reuşi organizarea cât mai rapidă a unei noi runde de tratative în cadrul Grupului de Contact (alcătuit din reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, OSCE şi ai separatiştilor), cu obiectivul încheierii unui acord privind încetarea focului.
Şi Kremlinul a emis un comunicat în care afirmă că 'cei doi lideri au insistat asupra importanţei unei anchete obiective şi riguroase', iar 'cancelarul german consideră pozitiv faptul că Rusia este pregătită să trimită reprezentanţi pentru a lua parte la investigaţie'.
Avionul malaezian zbura joi pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur şi s-a prăbuşit la circa 60 de kilometri de oraşul Doneţk într-o zonă controlată de insurgenţii proruşi, toţi cei 298 de oameni la bord pierzându-şi viaţa. Separatiştii au permis autorităţilor ucrainene şi observatorilor OSCE să examineze perimetrul catastrofei, dar nu le-au dat voie să recupereze vreun indiciu din acea zonă.
În acest timp, insurgenţii sunt acuzaţi de autorităţile ucrainene şi de cele malaeziene că distrug probe de la locul accidentului, ei fiind de asemenea suspectaţi că ar fi găsit cele două cutii negre ale aparatului şi le-ar ascunde, acuzaţii pe care aşa-zisul prim-ministru al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Alexandr Borodai, le-a dezminţit.
Cu o zi în urmă, preşedintele american Barack Obama a declarat că avionul a fost doborât de o rachetă antiaeriană lansată dintr-o zonă controlată de rebeli.
Merkel e de acord cu Putin
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

123
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
123

31
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
31

553
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
553

24
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
24

2.434
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.434

1.308
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.308

1.207
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.207

2.684
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.684

949
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
949

1.425
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.425

2.078
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.078

3.924
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.924

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează