Cancelarul german Angela Merkel a estimat marţi, la Berlin, că există dovezi 'foarte clare' că recent au fost folosite din nou arme chimice în Siria, transmite dpa, conform agerpres.ro.
''Cred că dovada că acolo au fost folosite arme chimice este foarte, foarte clară'', a spus Merkel într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, aflat într-o vizită în Germania.
Comentariile şefei executivului german survin în contextul controverselor între principalii actori în conflictul din Siria în legătură cu un atac recent comis în oraşul Douma, situat în apropiere de Damasc şi aflat sub controlul rebelilor sirieni.
SUA şi aliaţii lor susţin că a fost vorba despre un atac chimic, însă regimul sirian şi aliatul său, Rusia, resping această ipoteză.
Angela Merkel a adăugat că susţine ideea organizării unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe acest subiect şi a cerut o reacţie hotărâtă a comunităţii internaţionale. ''Trebuie să vorbim acolo în termeni foarte, foarte fermi'', a subliniat cancelarul german.
Potrivit unei organizaţii umanitare siriene, presupusul atac cu arme chimice care a avut loc pe 7 aprilie s-a soldat cu cel puţin 60 de morţi şi peste 1.000 de răniţi în mai multe locuri din Douma.
Merkel: Există dovezi 'foarte clare' că au fost folosite arme chimice în Siria
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
0

2.287
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
2.287

68
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
68

64
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
64

26
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
26

54
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
54

48
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
48

2.600
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
2.600

5.297
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
5.297

39
Moscova expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj
39

2.189
Donald Trump a pus ochii pe uraniul iranian - Se pregătește o operațiune de mare risc
2.189

7.381
VIDEO Atac surpriză în Arabia Saudită: „ochiul din cer” al SUA, scos din joc / „Ar putea afecta capacitatea de a detecta amenințările Iranului”
7.381

4.443
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
4.443
















Comentează