Merkel nu vrea să spună dacă va mai candida

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-07-2014

Actualizat: 13-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Dorim să terminăm cu bine această legislatură. După aceea, vom vedea', a răspuns Merkel.

Totuşi, revista Der Spiegel, care citează surse apropiate guvernului şi partidului cancelarului german, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), scrie în numărul de săptămâna viitoare că Merkel nu vrea să rişte o nouă confruntare electorală. 

Până acum, niciun şef de guvern din istoria Republicii Federale Germane nu a renunţat de bunăvoie la post la finalul unei legislaturi. Gerhard Schroeder şi Helmut Kohl au fost învinşi la urne, Helmut Schmidt s-a retras după o moţiune de cenzură a parlamentului, Willy Brand, Kurt Georg Kissinger şi Ludwig Erhard s-au văzut nevoiţi să demisioneze pe fondul diverselor crize, iar Konrad Adenauer a demisionat la presiunile partenerului său de coaliţie, Partidul Social-Democrat (SPD).

Merkel, susţin sursele consultate de Der Spiegel, cochetează cu ideea de a fi primul cancelar care renunţă de bunăvoie la funcţie, la finalul unei legislaturi. Actualul cancelar se află la a treia legislatură.


sursa: agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri