Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat marţi recunoştinţa faţă de ceea ce a realizat ţara sa după reunificare, care a avut loc în urmă cu 27 de ani, şi şi-a exprimat speranţa ca această experienţă să-i dea ”puterea” să înfrunte eventuale probleme viitoare, relatează The Associated Press. Liderii Germaniei s-au reunit marţi la Mainz, în sud-vestul ţării, pentru a marca 27 de ani de la reuunificare, un eveniment împins în planul secund de rezultatul obţinut de Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, naţionalişti) în alegerile parlamentare de luna trecută, care a devenit a treia formaţiune politică germană.
AfD a obţinut un rezultat bun mai ales în estul Germaniei, de unde este originară Merkel. Aproximativ 55% dintre germanii din estul ţării consideră, potrivit unui sondaj recent, că primele două formaţiuni din ţară, Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) şi Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga), aflate la putere de patru ani în cadrul unei ”mari coaliţii”, nu au crescut împreună.
Însă 45% din germanii din vestul ţării sunt de această părere. Teritoriul german a fost împărţit, după al Doilea Război Mondial, între vestul capitalist şi estul comunist, conform news.ro.































Comentează