Mesaj de condoleanțe transmis de Președintele României, Klaus Iohannis

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-09-2017

Actualizat: 15-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 15 septembrie a.c., un mesaj, în urma decesului unui militar român și rănirii altor doi militari români în timpul unei misiuni desfășurate în Afganistan.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„În cursul acestei dimineți, am aflat cu regret vestea că trei militari români din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți în Teatrul de Operații din Afganistan. Din nefericire, unul dintre militarii noștri, caporalul Mădălin Stoica, a decedat.

În aceste grele momente, transmit condoleanțe și sunt alături de familia îndoliată. Gândurile mele se îndreaptă și către familiile celor doi militari răniți, caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma, cărora le doresc sănătate și recuperare cât mai grabnică.

Noi, cei de acasă, le suntem profund recunoscători pentru modul în care își execută misiunile încredințate, dincolo de inerentele riscuri la care, împreună cu ceilalți militari aliați, se expun pentru menținerea păcii și asigurarea securității internaționale.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri