DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mesaj de ULTIMĂ ORĂ de la Ion Iliescu: 'Realități și amenințări în SCHIMBARE'

Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Ion Iliescu PG

Serviciul de Protecţia şi Pază a ştiut să se adapteze unor realităţi şi ameninţări în schimbare, să-şi pregătească angajaţii, astfel încât ei să facă faţă misiunilor din ţară, dar şi celor externe executate la cererea unor organizaţii importante precum ONU, a afirmat, joi, fostul preşedinte Ion Iliescu cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea SPP.

"Înfiinţarea sa era atât expresia unei nevoi, aceea de a asigura protecţia demnitarilor români şi străini, în deplină transparenţă şi cu profesionalismul serviciilor similare din lumea civilizată, cât şi parte a unui mai amplu proces de restructurare instituţională a statului român, de normalizare a lui, în condiţii de democraţie şi de transparenţă. Înfiinţarea Serviciului a reprezentat o ruptură de trecutul totalitar în materie, ruptură care s-a dovedit nu doar necesară, ci şi benefică. Au fost trei decenii de învăţare din partea tuturor, de acumulare de experienţă, de profesionalizare", a scris Ion Iliescu pe blog.

Fostul preşedinte a adăugat că "SPP a fost construit de la zero, practic, şi a oferit multor oameni dedicaţi profesiei lor militare ocazia să se afirme, să demonstreze lumii calităţile şi capacitatea managerială a angajaţilor Serviciului".

"Trebuie să remarc felul în care Serviciul a ştiut să se adapteze unor realităţi şi ameninţări în schimbare, să-şi recruteze şi să-şi pregătească angajaţii, astfel încât ei să facă faţă, atât în ţară, cât şi în misiuni în afara ţării, executate la cererea unor organizaţii importante, precum ONU, sarcinilor care le revin. Reamintesc, printre altele, modul exemplar în care s-a comportat SPP în cazuri precum vizitele Papei Ioan Paul al II lea şi Papei Francisc, a preşedintelui american George W. Bush, a unor evenimente precum reuniunile Francofoniei sau summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, dar şi în timpul Preşedinţiei României la Consiliul European şi la summitului UE de la Sibiu, din 2019", a detaliat Ion Iliescu.

Citește și: Ion Cristoiu prezintă cele 'două instituții care nu s-au lăsat șantajate de regimul Iohannis': 'CCR și Avocatul Poporului'

Fostul şef de stat a amintit şi despre relaţia sa cu SPP.

"Ca şi demnitarii, membrii SPP sunt în contact direct cu cetăţenii şi trebuie să dea dovadă de discreţie, tact, capacitate de anticipare şi de comunicare, pentru a preveni orice fel de incident. Cred că această lecţie a fost învăţată şi comunicarea cu opinia publică rămâne o constantă a activităţii SPP. În toţi aceşti 30 de ani am avut o relaţie normală cu comandanţii şi angajaţii serviciului, care au dat dovadă de profesionalism şi de devotament. Pentru modul în care şi-au făcut şi îşi fac datoria îi felicit şi le urez să dovedească mereu aceeaşi tărie de caracter, dorinţă de afirmare şi capacitate de auto-depăşire. Munca lor este apreciată şi respectată, atât în ţară, cât şi în străinătate. La Mulţi Ani!", a mai scris Ion Iliescu pe blog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.