DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mesaj pro-vaccinare de la Mitică Dragomir: 'Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse? Așa gândește el, ce să-i faci lui Becali?'

Radu Tudor
dumitru dragomir

Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a declarat pentru GSP.ro că Liga 1 trebuie să accelereze vaccinarea, care este singura soluție pentru salvarea vieților și a sportului.

„Vaccinarea mi se pare extraordinar de bună, nu bună, dar e târzie. Totuși, e OK și acum. Toată lumea trebuie să se vaccineze, de la copil până la bătrân. Trebuie să luăm exemplul Americii, Israelului, Franței, Angliei, Italiei, tuturor celor care s-au vaccinat le-a scăzut foarte mult numărul îmbolnăviților.

Eu m-am vaccinat și am trecut și prin boală. Am făcut ambele doze și o fac și pe a treia acum, dar să mai treacă puțin timpul că am numai o lună și jumătate de la a doua doză.

Am făcut o formă destul de nasoală în 2019, când nici nu știau aștia ce boală e. Am venit din Spania, de la meciul Barcelona - Manchester United, și atunci m-am internat și în spital, am stat două zile internat.

Tot aud că unii nu se vaccinează că nu știu ce conține vaccinul. Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse? Ei spun că nu știu ce conține vaccinul ... Păi, când beau cola, știu ce conține?

Cei care dau declarații antivaccinare sunt niște oameni iresponsabili. Poporul israelian, poporul englez, poporul francez, poporul american, toate astea vor să-și extermine semenii? Despre ce vorbim? Aici e știință, nu mai sunt leacuri băbești.

Știu și ce a declarat Gigi Becali. Suntem o țară liberă. Așa gândește el, ce să-i faci lui Becali? Ca el sunt puțini, să știți.

Bineînțeles că antivaccinarea poată să pună sportul în pericol. Cine nu se vaccinează nu are ce să caute nici pe teren, nici în afara lui”, a declarat Dumitru Dragomir.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.