Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesaje politice la Eurovision 2019 de la Tel Aviv. Madonna: 'Sunt recunoscătoare pentru ocazia de a transmite mesajul de pace şi unitate în lume'

madonna eurovision

Cântăreaţa americană Madonna şi grupul islandez Hatari au fost artiştii care, sâmbătă noapte, în timpul finalei Eurovision de la Tel Aviv au afişat mesaje politice, informează News.ro.

Citește și: Rusia reacționează în urma scandalului care zguduie coaliția de guvernare din Austria: 'Este o poveste care nu are nimic a face şi nu poate avea ceva cu noi'

Madonna a susţinut un show teatral, interpretând piesele „Like a Prayer” şi „Future”, aceasta din urmă, împreună cu rapperul Quavo de la grupul Migos.

Pe scenă au fost mai mulţi dansatori purtând măşti de gaze, dar şi steaguri pe spatele hainelor. Doi din ei, cu steaguri palestinian şi israelian, s-au îmbrăţişat la final, în timp ce cântăreaţa a strigat „Wake up!” (treziţi-vă, n.r.), mesaj afişat şi pe ecranul din spatele scenei.

Între piese, Madonna a spus: „Ei sunt atât de naivi, cred că nu ştim despre crimele lor. Ştim, dar nu suntem pregătiţi să acţionăm. Furtuna nu este în aer, este înăuntrul nostru”.

După spectacol, pe Twitter, Madonna a declarat că apariţia ei era menită să „transmită mesajul de pace în lume”.

„Madame X (noul ei personaj, n.r.) este o luptătoare pentru pace. Sunt recunoscătoare. Pentru ocazia de a transmite mesajul de pace şi unitate în lume”.

Mai târziu, organizatorii evenimentului au spus: „În timpul transmisiunii live, doi dintre dansatorii Madonnei au afişat steagurile Israelului şi Palestinei pe spatele costumelor. Acest element din recital nu a fost prezentat la repetiţii. (...) Concursul Eurovision este un eveniment apolitic şi Madonna a fost înştiinţată cu privire la asta”.

În aceeaşi seară, în timpul anunţului punctelor oferite de public, grupul islandez Hatari a fost filmat câteva secunde ţinând mai multe eşarfe pe care scria Palestina. Unul dintre solişti a arătat spre cameră semnul păcii. În acest timp, spectatorii din Expo Tel Aviv i-au huiduit pe islandezi.

Trupa a publicat apoi online o înregistrare video în care poate fi văzut cum reprezentanţi ai organizatorilor le iau eşarfele în culorile steagului palestinian.

Trupa riscă acum să primească o sancţiune. Eurovision a emis o declaraţie: „Concursul este un eveniment apolitic, iar asta a venit în contradicţie cu regulile. Bannerele le-au fost luate rapid şi consecinţe ale acestei acţiuni vor fi discutate în comitetul de conducere”.

Organizaţia Shurat HaDin a susţinut că trupa islandeză a făcut apel la boicotarea organizării concursului muzical la Tel Aviv, semnând vara trecută o petiţie în acest sens.

După ce au fost selectaţi să reprezinte Islanda la Eurovision, membrii grupului Hatari au anunţat că plănuiesc să protesteze faţă de Israel pe scenă, chiar dacă asta ar însemna să încalce regulile concursului.

Este posibil ca ei să primească acum o interdicţie de a intra în Israel.

Islanda, reprezentată de piesa „Hatrið mun sigra”, s-a clasat pe locul al 10-lea în finala Eurovision, cu 234 de puncte.

Concursul a fost câştigat de Duncan Laurence, reprezentantul Olandei, care a cântat piesa „Arcade”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.