Fostul mijlocaş italian Andrea Pirlo i-a adus un mesaj emoţionant lui Mircea Lucescu, antrenorul care l-a adus în fotbalul mare pe când avea doar 16 ani, potrivit news.ro.
”Mulţumesc pentru tot, Mister... Nu voi înceta niciodată să-ţi mulţumesc... M-ai crescut ca pe propriul tău fiu, oferindu-mi şansa de a mă măsura cu ceilalţi când eram foarte tânăr... M-ai învăţat ce înseamnă să iubeşti acest sport în toate aspectele sale... Nu voi înceta niciodată să-ţi mulţumesc... Drum bun, Mister.. Mulţumesc, Mircea”, a scris Pirlo în social media.
Mircea Lucescu l-a debutat pe Andrea Pirlo în fotbalul mare în anul 1995, la Brescia, când mijlocaşul avea doar 16 ani.
Fostul antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a murit marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie.


























Comentează