Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul lui Gabriel Oprea cu ocazia Zilei Eroilor: Cu totii trebuie sa ne slujim Ţara, cu credinţă şi onoare, cu demnitate şi cu solidaritate

Facebook
Gabriel Oprea
Fostul senator și ministru, Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor

„La 40 de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întâmpinăm Ziua Înălţării Domnului.

Pentru tara noastra, pentru Armata României, această zi mai are o semnificaţie sacră, aceea de cinstire şi de pomenire a Eroilor Neamului.

Cele două sărbători consfinţesc o îngemănare a credinţei, demnităţii, onoarei şi curajului tuturor celor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de bătălie pentru apărarea Patriei,pentru păstrarea fiinţei Neamului Românesc, eroii care prin jertfa supremă s-au înălţat la Ceruri, urmând Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De-a lungul momentelor de cumpănă ale istoriei, credinţa i-a călăuzit pe eroii noştri, iar devotamentul, solidaritatea şi unitatea au fost armele care i-au purtat spre victorie.

Sa ne înclinăm în faţa memoriei acelor oameni care şi-au purtat crucea destinului întru binele naţiunii române, luptând, visând şi murind în ţărâna natală sau pe meleaguri străine pentru a lăsa urmaşilor lor o ţară liberă.

Bunii şi străbunii noştri căzuţi în războaiele de Independenţă, de Întregire a neamului şi de apărare a fiinţei naţionale, eroii ucişi în lupta de rezistenţă anticomunistă, cei martirizaţi în temniţele comuniste şi, deopotrivă, eroii-martiri din timpul Revoluţiei române din 1989 merită să primească slava şi preţuirea noastră.

Eroii căzuţi la datorie în teatrele de operaţii pentru îndeplinirea angajamentelor internaţionale de securitate ale României sunt prezenţi în sufletele şi rugăciunile noastre şi le aducem un pios omagiu.

Pentru a cinsti eroii, în mandatul de ministru al apărării naționale, am ridicat, in Parcul Tineretului, Monumentul Eroilor Militari căzuţi la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul național. Un Monument realizat prin contribuția personală a mea și a primarului Piedone, ca un omagiu veșnic adus militarilor care și-au onorat cu demnitate jurământul față de Patrie. Am donat acest monument Ministerului Apararii Nationale.

Cu totii trebuie sa ne slujim Ţara, cu credinţă şi onoare, cu demnitate şi cu solidaritate.

Dumnezeu să binecuvânteze România, Armata sa, şi pe toţi Eroii Neamului nostru! Hristos s-a înălţat!” a postat Gabriel Oprea pe pagina sa de socializare

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.