Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul lui Klaus Iohannis în fața mai multor primari PSD: 'Noul Guvern şi o nouă majoritate parlamentară să corecteze nedreptăţile din trecut'

iohannis cotroceni ras

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj la Gala Asociaţiei Municipiilor din România, în care arată că noul Guvern şi o nouă majoritate parlamentară vor trebui să corecteze nedreptăţile din trecut în privinţa problemelor din administraţiile locale.

Mesajul a fost prezentat de către Nicoleta Nicolae, consilier de stat la Cabinetul preşedintelui, în contextul în care Preşedinţia a acordat acestui eveniment, pentru al treilea an consecutiv, Înaltul Patronaj.

Citește și: Raluca Turcan: ‘Românii puteau trăi ca «afară», dacă dezvoltarea țării nu era frânată de corupție’

"Din păcate, în ultimii ani, România s-a confruntat cu serioase dificultăţi de ordin financiar şi legislativ, generate de o guvernare iresponsabilă. Aţi primit mai puţini bani, dialogul cu autorităţile centrale, atunci când a existat, a fost unul arid şi lipsit de rezultate concrete, problemele acute semnalate de dumneavoastră s-au lovit, la centru, de un zid al nepăsării şi al incompetenţei. Aţi fost astfel nevoiţi să vă descurcaţi, fiecare cum a putut, riscând să pierdeţi, şi nu din vina dumneavoastră, sprijinul cetăţenilor şi încrederea celor care v-au votat. Această perioadă nefastă s-a încheiat. Noul Guvern şi, mai ales, o nouă majoritate parlamentară vor trebui să corecteze nedreptăţile din trecut şi să reclădească pe fundamente trainice relaţia cu autorităţile locale", a susţinut Iohannis în mesaj.

El a subliniat că interesul public este întotdeauna prioritar, principiu de la care pot fi construite sisteme educaţionale şi de sănătate performante, un transport public eficient, un parteneriat solid cu mediul de afaceri şi o relaţie onestă cu cetăţenii, adăugând că nu doar competiţia, dar şi preluarea unor modele de excelenţă generează performanţă.

Citește și: Florin Cîțu face dezvăluiri bombă: Unele din faptele predeceseorilor mei sunt grave

"Prin distincţiile pe care le oferiţi, îi încurajaţi pe toţi cei care au responsabilitatea de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor ţării noastre să implementeze soluţii tot mai inovatoare, cu rezultate remarcabile. În administraţia publică locală din România, ca şi în alte domenii, implicarea profesioniştilor este vitală. Oameni ca dumneavoastră, care îşi înţeleg misiunea, care au foarte mari responsabilităţi, merită să fie onoraţi şi recompensaţi. De priceperea şi seriozitatea dumneavoastră, de hotărârea cu care acţionaţi depinde buna funcţionare a comunităţilor locale şi, în definitiv, o viaţă mai bună pentru românii noştri", a adăugat şeful statului.

Iohannis a arătat că digitalizarea, eficienţa energetică, protecţia mediului, regenerarea urbană s-au transformat în domenii de referinţă pentru administraţia publică locală.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

"Faptul că aţi reuşit să implementaţi proiecte în aceste domenii, pentru care sunteţi astăzi premiaţi, reprezintă un mare câştig pentru comunităţile pe care le reprezentaţi. Este important să ţineţi pasul cu evoluţiile de la nivel european şi global, astfel încât municipiile din România să devină competitive şi să se dezvolte sustenabil", a apreciat preşedintele.

Anul acesta, în cadrul galei, va fi acordat un premiu special pentru inovare în administraţia publică, despre care Klaus Iohannis a spus că dovedeşte că, la nivel local, provocările societăţii actuale, aflate într-o continuă expansiune, sunt tratate foarte serios.

Citește și: Florin Cîțu face acuzații grave: Știau că economia ajunge în această situație și ne-au lăsat să mergem în această direcție

"Inovarea reprezintă, în esenţă, motorul progresului. Înţelegând acest lucru, vă pregătiţi încă de astăzi comunităţile să facă faţă provocărilor zilei de mâine. Vă îndemn să acţionaţi în continuare pentru modernizarea şi dezvoltarea comunităţilor locale, pentru respectarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, toate acestea în beneficiul cetăţeanului. De implicarea şi profesionalismul dumneavoastră depinde în mare măsură viitorul României", a mai transmis preşedintele Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.