DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mesajul lui Viktor Orban la 25 de ani de la Revoluţia din Timişoara

Viktor Orban

Premierul ungur Viktor Orban a declarat ca "vorbe spuse în afara unui context" au un efect "distructiv" atunci când implica acuzatii de dictatura în alta tara, referindu-se la declaratia prin care senatorul american John McCain l-a numit "dictator neofascist", relateaza MTI, potrivit Mediafax.

Orban a facut aceasta declaratie la o conferinta organizata la Academia Ungara de Stiinte cu ocazia marcarii a 25 de ani de la Revolutia româna în Timisoara. El a apreciat ca asemenea acuzatii pot fi facute de cineva care nu a trait într-o dictatura, dar care invoca "imaginea fantoma a unui dictator".
McCain a avertizat recent, la Washington, ca Ungaria este "o natiune care se afla pe punctul de a-si ceda suveranitatea unui dictator neofascist aflat în cârdasie cu Vladimir Putin".
În 1989 "a fost aprinsa o flacara a carei lumina a stralucit nu numai în Transilvania, ci în întreaga Românie si Ungarie, scaldând de asemenea Europa acelei vremi în lumina", a declarat seful Guvernului ungar.
"Însa, un sfert de secol mai târziu, lumina care a împrastiat întunericul dictaturii abia se vede uneori... La douazeci si cinci de ani de la evenimentele din decembrie, multi de la est de noi nu doresc sa accepte ca revolutia a pornit dintr-o parohie a Bisericii Reformate, dintr-o comunitate maghiara, aducându-le libertate atât ungurilor, cât si românilor, secuilor si sasilor", a continuat el.
Evocându-l pe pastorul reformat Laszlo Tokes care a declansat Revolutia din 1989, Orban a declarat ca vorbele "spuse în locuri potrivite au puterile creatoare ale Evangheliei, însa cuvinte spuse în afara unui context au puterea de a distruge".
"Noi nu am intrat în casa democratiei prin aceeasi usa ca ceilalti. Noi am avut intrarea noastra. Aceasta casa, templul democratiei, este distincta de cladirea unui dictator megaloman tocmai pentru ca este posibil sa intri în ea prin mai multe usi", a continuat Orban. "Libertatea trebuie sa fie traita nu în sensul egoismului neînfrânat, ci mai degraba trebuie sa serveasca binele public", a adaugat el.
Autoritatile române au încercat sa-l evacueze pe Tokes din biserica sa, în Timisoara, provocând proteste ce au declansat Revolutia româna, care a rasturnat dictatura lui Nicolae Ceausescu, scrie MTI.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.