Mesajul lui Vladimir Putin cu ocazia Zilei Independenţei SUA

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 04-07-2015

Actualizat: 04-07-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat pentru dialog de pe poziţii egale şi pentru respect reciproc în relaţia cu Statele Unite, într-un mesaj transmis sâmbătă omologului său american, Barack Obama, cu ocazia Zilei Independenţiei SUA.

"În mesajul de felicitare, preşedintele Rusiei a notat că, în pofida disensiunilor dintre cele două ţări, relaţiile ruso-americane rămân cel mai important factor al stabilităţii şi securităţii internaţionale", anunţă Kremlinul, potrivit agenţiei Mediafax, care citează Reuters.

Vladimir Putin a exprimat încredere că Rusia şi Statele Unite pot găsi soluţii la cele mai grave probleme internaţionale şi pot contracara împreună provocările actuale, în cadrul unei relaţii bazate pe "principiul egalităţii şi respectului reciproc", adaugă Preşedinţia Rusiei.

Mesajul preşedintelui Rusiei nu face nicio referire la sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri