Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul Papei Francisc pentru preotul comunității LGBTQ din SUA: 'Continuă să fii aproape de toți și de toate'

Inquam Photos/ Octav Ganea
papa Francisc Blaj

Papa Francisc a transmis o scrisoare preotului iezuit american James Martin, care își desfășoară activitatea în rândul persoanelor LGBT. ”Continuă să fii aproape de toți și de toate”, scrie papa Francisc, ”cu stilul compasiunii lui Dumnezeu”. Preotul Martin a publicat astăzi scrisoarea papei pe Twitter, notează vaticannews.

Dumnezeu ”se apropie cu iubire de fiecare dintre fiii săi, de toți și de fiecare dintre ei. Inima sa este deschisă față de toți și de fiecare. El este Tată”: se citește într-o scurtă scrisoare a papei Francisc, scrisă la mână în spaniolă, trimisă preotului iezuit american James Martin, care își desfășoară apostolatul în rândul persoanelor LGBT, cu ocazia unui webinar intitulat ”Outreach 2021” desfășurat sâmbătă, 26 iunie 2021. Preotul iezuit a publicat o fotografie cu scrisoarea papei pe Twitter duminică, 27 iunie.

”Stilul lui Dumnezeu”, scrie papa Francisc, ”are trei trăsături: apropiere, compasiune și blândețe. Acesta este modul în care se apropie de fiecare dintre noi. Gândindu-mă la activitatea ta pastorală, văd că te străduiești mereu să imiți acest stil al lui Dumnezeu. Tu ești un preot pentru toți și pentru toate, după cum Dumnezeu este Tată pentru toți și pentru toate. Mă rog pentru tine ca să poți continua în acest fel, fiind aproape, plin de compasiune și cu multă blândețe”.

Francisc îi mulțumesc părintelui Martin pentru zelul său pastoral și pentru ”capacitatea de a fi aproape de persoane cu acea apropiere pe care o avea Isus și în care se oglindește apropierea lui Dumnezeu”.

”Mă rog pentru credincioșii tăi, pentru enoriașii tăi”, încheie papa Francisc, ”pentru toți cei pe care Domnul i-a pus alături de tine pentru ca tu să ai grijă de ei, să-i ocrotești și să-i faci să crească în iubirea Domnului Nostru Isus Cristos”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.