Argentinianul Lionel Messi a anunţat, marţi, că în luna decembrie va organiza, la Miami, "Cupa Messi", un turneu de fotbal care va reuni opt dintre cele mai bune echipe de juniori din lume, informează EFE, potrivit Agerpres.
"În sfârşit, vă pot spune că un turneu foarte special pentru tineri jucători promiţători va avea loc la Miami, în decembrie, cu participarea celor mai bune opt cluburi din lume. Şi, de asemenea, vor fi multe alte activităţi în acele zile. Sper să vă placă!", a transmis starul argentinian prin intermediul Instagramului.
Echipele sub 16 ani ale cluburilor FC Barcelona, Atletico Madrid, Manchester City, River Plate, Inter Milano, Newell's Old Boys, Chelsea şi Inter Miami vor fi participantele la prima ediţie a competiţiei, care va avea loc la Miami în perioada 9-14 decembrie, a mai precizat Messi.
Meciurile vor avea loc la bazele lui Inter Miami, incluzând Chase Stadium şi Florida Blue Training Center, conform clubului din Florida la care joacă Messi.
Cele opt echipe vor fi împărţite în două grupe şi vor juca minimum trei meciuri cu restul echipelor. După aceea, va urma faza eliminatorie pentru a se determina campioana ediţiei inaugurale.
Finala, precum şi meciul pentru locurile 3-4 se vor juca pe Chase Stadium, unde Inter Miami îşi dispută meciurile de acasă.
Comentează