Messi și-a ales golul preferat: cel marcat în finala Champions League din 2009

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 23-05-2025 09:46

Actualizat: 23-05-2025 12:46

Article thumbnail

Sursă foto: @InterMiamiCF

Starul argentinian Lionel Messi a anunţat joi că golul preferat al carierei sale este cel pe care l-a marcat în finala Ligii Campionilor la fotbal din 2009, împotriva formaţiei Manchester United, pe care a câştigat-o alături de FC Barcelona, informează EFE.

"Am avut multe goluri care sunt poate mai frumoase şi de o valoare enormă, inclusiv pentru importanţa lor, însă golul cu capul din finala Champions League împotriva lui Manchester United a fost întotdeauna preferatul meu", a spus Messi în declaraţiile publicate de Inter Miami, actualul său club, potrivit Agerpres.

Messi şi-a ales golul favorit al carierei sale în cadrul campaniei caritabile "A Goal in Life", iar artistul Refik Anadol îl va transforma într-o operă de artă.

"Ştiam deja cât de speciale sunt lucrările lui Rafik. L-am putut întâlni la Miami şi va fi incintant să descoperim cum poate transforma un gol, un moment sportiv, într-o piesă de artă unică, precum cele pe care le creează", a adăugat fotbalistul sud-american.

Lovitura de cap a lui Messi a asigurat victoria Barcelonei, cu scorul de 2-0, în faţa englezilor de la Manchester United, în finala Ligii Campionilor de pe Stadio Olimpico din Roma. Messi a reuşit să lovească mingea cu capul, la o înălţime de peste doi metri şi jumătate, după o pasă a lui Xavi Hernandez. Argentinianul şi-a pierdut o gheată în timpul săriturii şi a lăsat o imagine pentru istoria fotbalului.

Refik Anadol va fi responsabil de transformarea acelei reuşite istorice într-un tablou.

"Golul lui Leo Messi este mai mult decât un moment decisiv în sport. Este o expresie complexă a acţiunii umane, a memoriei şi a mişcării. Prin integrarea tehnologiilor de biodetecţie şi a sistemelor avansate de inteligenţă artificială, bazate pe date de la acel eveniment singular, explorăm o nouă frontieră în arta inteligenţei artificiale, una în care datele devin emoţie, iar memoria devine formă", a spus artistul.

Campania "A Goal in Life" este un proiect caritabil condus de Fundaţia Inter Miami CF şi marchează intersecţia dintre sport şi artă.

UEFA a fost de acord să acorde fundaţiei clubului american drepturile de imagine asupra golului lui Messi, astfel încât acesta să poată deveni o operă de artă împărtăşită în întreaga lume. Lucrarea va fi prezentată la New York pe 11 iunie la casa de licitaţii Christie's.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri