Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Meşteri populari, carnaval, ateliere, cântec şi joc, la Muzeul Satului, de Dragobete

dragobete

Ziua Îndrăgostiţilor, consemnată în calendarul tradiţional popular drept Dragobetele, va fi sărbătorită, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", de vineri până duminică, împreună cu artişti şi meşteri populari, care vor prezenta în cadrul unui târg tradiţiile legate de începutul primăverii.

Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, cu această ocazie, sâmbătă, de la ora 11,00, muzeul va găzdui cea de-a XIII ediţie a Carnavalului Lunea Curată.

"Iniţiat de Uniunea Elenă din România, evenimentul promovează tradiţiile greceşti ocazionate de intrarea în Postul Paştelui. Grecii de pretutindeni întâmpină prima zi de post - Lunea Curată (Kathara Deftera) într-o lume a personajelor de poveste. Vor participa membri ai comunităţilor teritoriale ale Uniunii Elene din România şi invitaţi din partea altor minorităţi", precizează sursa citată.

Duminică, artista de muzică populară Narcisa Băleanu va oferi, de la ora 12.00, spectacolul "DesCântec de Dragobete", cu Grupul vocal-folcloric "Dor, lior dor", care îi va purta pe vizitatori în paşi de cântec prin toate zonele ţării, potrivit Agerpres.

Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric al Colegiului Naţional de Arte "Dinu Lipatti" din Bucureşti, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Alin-Alexandru Rusu.

Nu au fost uitaţi nici cei mici, care vor putea participa la o serie de ateliere, intitulate sugestiv "Călător prin tradiţii".

Totodată, adulţii sunt aşteptaţi sâmbătă, de la ora 10,00, la atelierul de fotografie intitulat "Memoria clipei", susţinut de fotograful Alex Damian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.