DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Meteorologii, anunț dur pentru bucureșteni: Care este intervalul critic de vreme rea pentru Capitală! Ordine date de Gabriela Firea

ploaie vreme

Intervalul critic pentru Bucureşti, în contextul averselor anunţate de meteorologi încă de marţi seară, va fi de miercuri de la ora 20 până joi, la ora la 3 dimineaţa, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie la şedinţa desfăşurată la Primăria Capitalei.

Conform ANM, în Bucureşti, în jurul prânzului vor începe modificări ale vremii, iar după ora 18:00 vântul se va intensifica treptat, intervalul critic fiind între orele 20:00 şi 3:00, când vântul poate lua aspect de vijelie, cu viteze între 55 şi 65 de kilometri pe oră.

Citește și: Gabriela Firea, ordin de URGENȚĂ pentru școlile din Capitală, din cauza furtunilor

Precipitaţiile vor fi de 25 de litri/pe metru pătrat, putând să ajungă în unele cartiere şi la 35 l/mp, cantităţi ce vor fi înregistrate pe o durată scurtă de cel mult două ore.

Vântul va mai avea intensificări pe parcursul zilei de joi, dar rafalele vor ajunge până la cele mult 40 - 50 de km/oră.

Primarul general Gabriela Firea a cerut să fie toaletaţi copacii, pentru a nu exista riscul ca aceştia sau crengi să fie doborâte de vânt, a cerut verificarea panourilor publicitare şi a cerut poliţiei locale să discute cu diriginţii de şantier pentru a-şi pune în siguranţă utliajele şi macaralele care ar putea crea probleme în cazul rafalelor de vânt, anunță News.ro.

Proprietarilor de terase li s-a solicitat să îşi pună în siguranţă clienţii şi să aibă grijă ca umbrelele să nu se desprindă, la fel şi acoperişurile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.