Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până pe 20 decembrie 2015

vreme rece

Urmatoarele doua saptamâni se vor afla sub un regim termic normal pentru aceasta perioada, cu temperaturi maxime încadrate între 5 si 9 grade Celsius, în timp ce precipitatiile, în general mixte, dar si sub forma de ploaie, îsi vor face aparitia dupa jumatatea acestei luni, iar la munte va ninge, se arata în prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie /ANM/, valabila pentru perioada 7 - 20 decembrie 2015.

În Banat, în cea mai mare parte a intervalului de prognoza, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie regionala, de 5 - 9 grade, valori ce caracterizeaza o vreme usor mai calda decât normal pentru luna decembrie. Temperaturi diurne mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile în perioada 11- 13 decembrie, dar si spre sfârsitul celor doua saptamâni de referinta, când sunt estimate valori de 3 - 5 grade, mediat pe regiune. Mediile minimelor vor fi, în general, usor peste pragul de înghet, zero la 3 grade, cu exceptia intervalului 12 - 16 decembrie când vor predomina valorile negative, de altfel normale pentru data calendaristica. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, iar probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste din nou dupa data de 16 decembrie.

În Crisana, regimul termic diurn va fi caracterizat în cea mai mare parte a intervalului de prognoza de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, cu medii regionale ale maximelor de 5 - 8 grade. Temperaturi mai coborâte, dar apropiate de mediile multianuale, vor fi posibile în perioada 11 - 13 decembrie, dar si spre sfârsitul celor doua saptamâni de referinta, când sunt estimate valori mediate între doua si 5 grade. În privinta minimelor nocturne, sunt de asteptat valori în general usor peste pragul de înghet, zero la 3 grade, mai putin în intervalul 12 - 15 decembrie, când vor predomina temperaturile negative. În jurul datei de 9 decembrie vor fi ploi slabe, locale, apoi probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi în crestere dupa data de 16 decembrie.

În Transilvania, în mare parte a intervalului de prognoza, temperaturile maxime se vor mentine usor mai ridicate decât cele normale pentru aceasta perioada din an, cu valori medii de 3 - 6 grade. Temperaturi diurne usor mai coborâte, dar în limitele climatologic specifice, vor fi posibile spre sfârsitul celor doua saptamâni de referinta. Minimele termice vor fi usor negative si se vor încadra, în medie regionala, între -3 si zero grade, cu valori posibil mai scazute, dar apropiate de norma pentru a doua decada a lunii în curs, în perioada 12 - 16 decembrie. În intervalul 9 - 10 decembrie, local se vor semnala precipitatii mixte, slabe, apoi probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste din nou începând din 16 decembrie.

În Maramures, în cea mai mare parte a intervalului de prognoza, se vor înregistra medii regionale ale maximelor termice de 4 - 7 grade, valori ce caracterizeaza o vreme usor mai calda decât normal pentru luna decembrie. Temperaturi diurne mai coborâte vor fi posibile în perioada 11 - 13 decembrie, dar si în a doua saptamâna, când sunt estimate valori între doua si 4 grade, mediat pe regiune. Mediile minimelor vor fi în general în jurul a zero grade, cu exceptia intervalului 12-16 decembrie când vor predomina valorile negative, între -4 si minus doua grade, de altfel normale pentru data calendaristica. În intervalul 9 - 10 decembrie vor fi precipitatii slabe, predominant ploi, iar probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste din nou dupa data de 15 decembrie.

În Moldova, la începutul intervalului de referinta, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice în luna decembrie, fiind de asteptat, în medie pe regiune, maxime de 5 - 9 grade si minime în jurul a zero grade. Dupa data de 14 decembrie se estimeaza o racire a vremii ce va determina înregistrarea unor temperaturi maxime apropiate de cele normale, respectiv doua si 5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor mentine mai ridicate decât mediile multianuale caracteristice.

În jurul datei de 10 decembrie local vor fi ploi sau lapovita, neînsemnate cantitativ, iar probabilitatea pentru precipitatii va creste dupa data de 17 decembrie.

În Dobrogea, intervalul celor doua saptamâni va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 5 la 9 grade, iar noaptea valori usor pozitive, în marea lor majoritate de pâna la 3 grade. La sfârsitul perioadei de referinta va fi posibila o racire a vremii care sa determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi slabe, apoi probabilitatea pentru precipitatii va creste dupa data de 16 decembrie.

În Muntenia, intervalul de prognoza va fi caracterizat de valori termice peste cele specifice în luna decembrie. Astfel, ziua vor fi în medie 4 la 9 grade, iar noaptea valori usor pozitive (între 0 si 3 grade) la început, apoi preponderent negative, cu pâna la -4 grade, mediat pe regiune. La sfârsitul celor doua saptamâni, va fi posibila o racire a vremii care sa determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. În jurul datei de 10 decembrie vor fi posibile ploi neînsemnate cantitativ si burnite, iar probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste dupa data de 17 decembrie.

În Oltenia, vremea va fi în general calda pentru aceasta perioada. Astfel, ziua vor fi în medie 6 la 9 grade (valori chiar mai ridicate în primele doua zile), iar noaptea se vor înregistra temperaturi usor pozitive (0 - 3 grade) la început, apoi sub pragul de înghet, cu -3...-1 grad, mediat pe regiune. La sfârsitul celor doua saptamâni, este estimata o racire a vremii care sa determine un regim termic mai apropiat de cel normal al perioadei. Probabilitatea pentru precipitatii va creste dupa data de 17 decembrie.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precadere în primele zile, valorile termice se vor situa peste norma termica a perioadei, cu maxime diurne în general pozitive, în medie de 0 - 5 grade si minime de -5...-2 grade. Temperaturi mai scazute sunt estimate în jurul datei de 10 decembrie si posibil la sfârsitul celor doua saptamâni. În perioada 9 - 10 decembrie vor fi precipitatii slabe, sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare, iar probabilitatea pentru precipitatii va creste din nou dupa data de 16 decembrie.

Estimarile meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.