Carcase de aeronave cât vezi cu ochii – deși cimitirele de avioane, în special cele din deșerturile din vestul Statelor Unite, fascinează fotografii și pasionații de istorie aeronautică, ele reprezintă adevărate aberații ecologice. Foarte puține componente de avion sunt reciclate în prezent, deși ar putea fi o veritabilă „mină de aur”, potrivit unei companii europene, scrie La Libre.
Spre deosebire de alte sectoare, precum cel auto, producătorii și proprietarii de aeronave nu au obligații de reciclare. „În momentul de față, abandonarea unui avion costă mai puțin decât demontarea lui”, a explicat Stéphane Burton, directorul grupului aeronautic belgian Orizio, pentru La Libre. Astfel, spații generoase – precum deșertul Mojave din Arizona sau aeroporturile din Teruel (Spania), Tarbes (Franța) și unele situri din Africa – au devenit locuri de depozitare pentru aeronavele scoase din uz. „Unii lasă altora treaba murdară, lăsând aceste aparate să ruginească”, a declarat un expert pentru publicație.
Criză de componente și oportunități economice
Sabena Engineering, filiala grupului belgian Orizio specializată în întreținerea aeronavelor, vrea să schimbe această situație. Compania a pus ochii pe un spațiu în apropierea aeroportului din Charleroi, unde intenționează să recicleze avioane și să valorifice piesele cu profit.
Inițiativa vine într-un context în care industria aeronautică traversează o criză a lanțurilor de producție pentru avioanele comerciale. Problemele recurente ale constructorilor Boeing și Airbus, precum și ale furnizorilor lor, fac ca piața „second-hand” să devină extrem de atractivă. „Anumite piese de avion au ajuns acum să aibă o valoare inestimabilă”, spune Stéphane Burton.
Obiectivul Sabena Engineering este să recupereze aceste piese și să le refolosească pe alte aeronave, după certificarea corespunzătoare. „Dacă demontarea e făcută cum trebuie, absolut totul are valoare la un avion abandonat – chiar și scaunele”, a declarat un reprezentant al companiei. În aviație, procesul este denumit colocvial „canibalizare”, dar experții îl definesc oficial drept economie circulară. „Evităm astfel un întreg ciclu extrem de poluant: extracția de minereuri necesare pentru fabricarea acestor piese”, subliniază Burton.
Tehnologie și planuri de extindere
Unele componente, precum pompele hidraulice, pot fi utilizate și în alte industrii, de exemplu cea auto. Pentru restul pieselor, Sabena Engineering va colabora cu Comet, o companie specializată în prelucrarea metalelor, care poate separa diferitele tipuri de aluminiu din structura unui Airbus sau Boeing, facilitând reutilizarea.
Ambiția companiei din Gosselies, regiunea Charleroi, este de a demonta între 30 și 50 de aeronave pe an, în condițiile în care la nivel global între 700 și 1.000 de avioane ies anual din uz. Situl ar urma să devină operațional până în 2030, cu o investiție estimată la 50 de milioane de euro, dintre care 18 milioane au fost deja angajate de autoritățile regionale. Dacă proiectul are succes, activitatea ar putea fi extinsă în Maroc și California, aproape de cele mai mari cimitire de avioane din lume.
În prezent, Sabena Engineering este cunoscută pentru întreținerea avioanelor militare. La Gosselies, compania deține unul dintre cele trei centre mondiale – și cel mai mare din Europa – pentru întreținerea avioanelor F-16. Din 1989 până în prezent, a livrat după revizie 1.600 de aeronave militare produse de Lockheed Martin.






























Comentează