“Administraţia Metrorex vine în sprijinul publicului călător posesor al cardurilor Activ, emise şi reîncărcate de RATB, precum şi a biletelor unice RATB-Metrorex şi prelungeşte perioada de utilizare a acestora până la data de 2 mai 2014 inclusiv. După această dată, eventualele probleme legate de abonamentele încărcate pe aceste carduri vor fi supuse atenţiei companiei RATB”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul societăţii de transport. Reprezentanţii Metrorex au luat decizia renunţării la aceste titluri comune din cauza datoriilor RATB, care depăşiseră 20 de milioane de lei. După mai multe încercări de a-şi recupera banii, Metrorex a denunţat înţelegerea şi spune că nu-şi permite să piardă lunar 2 milioane de lei, bani pe care RATB îi încasează, dar nu-i mai decontează partenerului. “Începând cu data de 14.03.2014, nu se vor mai comercializa prin punctele de vânzare din reţeaua de metrou, bilete unice RATB-Metrorex respectiv Biletul unic 60 minute, Biletul cu 10 călătorii 60 minute şi Abonamentul de o zi. Începând cu data de 14.04.2014, Metrorex nu va mai accepta la plata călătoriei cu metroul cardurile ACTIV emise şi reîncărcate de RATB şi nici biletele unice RATB–Metrorex”, anunţa Metrorex la jumătatea lui martie.
Metrorex prelungeşte până pe 2 MAI valabilitatea cardurilor Activ
După ce şefii de la metrou au anunţat că vor renunţa la titlurile comune din cauza datoriilor, acum revin şi dau vestea bună celor peste 25.000 de bucureşteni care ar fi fost afectaţi de decizie.
“Administraţia Metrorex vine în sprijinul publicului călător posesor al cardurilor Activ, emise şi reîncărcate de RATB, precum şi a biletelor unice RATB-Metrorex şi prelungeşte perioada de utilizare a acestora până la data de 2 mai 2014 inclusiv. După această dată, eventualele probleme legate de abonamentele încărcate pe aceste carduri vor fi supuse atenţiei companiei RATB”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul societăţii de transport. Reprezentanţii Metrorex au luat decizia renunţării la aceste titluri comune din cauza datoriilor RATB, care depăşiseră 20 de milioane de lei. După mai multe încercări de a-şi recupera banii, Metrorex a denunţat înţelegerea şi spune că nu-şi permite să piardă lunar 2 milioane de lei, bani pe care RATB îi încasează, dar nu-i mai decontează partenerului. “Începând cu data de 14.03.2014, nu se vor mai comercializa prin punctele de vânzare din reţeaua de metrou, bilete unice RATB-Metrorex respectiv Biletul unic 60 minute, Biletul cu 10 călătorii 60 minute şi Abonamentul de o zi. Începând cu data de 14.04.2014, Metrorex nu va mai accepta la plata călătoriei cu metroul cardurile ACTIV emise şi reîncărcate de RATB şi nici biletele unice RATB–Metrorex”, anunţa Metrorex la jumătatea lui martie.
“Administraţia Metrorex vine în sprijinul publicului călător posesor al cardurilor Activ, emise şi reîncărcate de RATB, precum şi a biletelor unice RATB-Metrorex şi prelungeşte perioada de utilizare a acestora până la data de 2 mai 2014 inclusiv. După această dată, eventualele probleme legate de abonamentele încărcate pe aceste carduri vor fi supuse atenţiei companiei RATB”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul societăţii de transport. Reprezentanţii Metrorex au luat decizia renunţării la aceste titluri comune din cauza datoriilor RATB, care depăşiseră 20 de milioane de lei. După mai multe încercări de a-şi recupera banii, Metrorex a denunţat înţelegerea şi spune că nu-şi permite să piardă lunar 2 milioane de lei, bani pe care RATB îi încasează, dar nu-i mai decontează partenerului. “Începând cu data de 14.03.2014, nu se vor mai comercializa prin punctele de vânzare din reţeaua de metrou, bilete unice RATB-Metrorex respectiv Biletul unic 60 minute, Biletul cu 10 călătorii 60 minute şi Abonamentul de o zi. Începând cu data de 14.04.2014, Metrorex nu va mai accepta la plata călătoriei cu metroul cardurile ACTIV emise şi reîncărcate de RATB şi nici biletele unice RATB–Metrorex”, anunţa Metrorex la jumătatea lui martie.
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

156
Horoscopul zilei de 13 aprilie 2026. Berbecii încep săptămâna cu perspective financiare favorabile. Află ce se întâmplă cu zodia ta
156

534
Secretul oului roșu păstrat 40 de zile: obiceiuri uitate pe care unii românii încă le respectă în prima zi de Paște
534

195
Hristos a Înviat! Echipa Știripesurse.ro vă urează Paşte binecuvântat
195

382
VIDEO Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală
382

2.097
Cafeaua pe care o bei, amintirile, viața ta, sunt reale? Fizicienii vin cu o teorie tulburătoare care îți schimbă complet percepția asupra lumii
2.097

25
Pui de urs ajuns în Cavnic, relocat cu sprijinul jandarmilor montani
25

46
O persoană implicată într-un dosar de tentativă de omor, prinsă şi arestată preventiv - Aceasta este acuzată că, alături de alte patru persoane, a pătruns în locuinţa unui bărbat din Bărcăneşti
46

26
Ciprian Ciucu, mesaj de Paşte: Este un moment al renaşterii, al iertării şi al solidarităţii, valori care ne unesc şi ne întăresc ca şi comunitate. Să întâmpinăm sărbătoarea cu dorinţa de a construi împreună un oraş mai frumos şi mai prosper
26

2.564
Becali are buncăr antiatomic sub o biserică
2.564

1.536
Cele mai bizare descoperiri în aeroporturi: lista obiectelor pierdute te va uimi
1.536

77
Cum se prepară laptele cu turmeric: băutura care te ajută să ai un somn mai profund și mai odihnitor
77

135
Un copil de 6 ani, aflat pe marginea unei ferestre dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea, salvat de poliţiştii rutieri/ Tatăl micuţului era în baia locuinţei
135

3.757
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
3.757
















Comentează