Mexic va avea un nou selecționer după Cupa Mondială 2026

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-12-2025 10:35

Article thumbnail

Sursă foto: X

Rafael Marquez, fostul fundaş al echipei FC Barcelona, va prelua postul de selecţioner al Mexicului după Cupa Mondială 2026, a anunţat marţi preşedintele Federaţiei mexicane de fotbal, Ivan Sisniega, citat de agenţia Xinhua.

Sisniega le-a spus reporterilor că actualul selecţioner Javier Aguirre va pleca după marele eveniment fotbalistic global, pe care Mexicul îl va organiza alături de Statele Unite şi Canada în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026.

"Rolul lui Rafa Marquez ca antrenor secund se încheie după Cupa Mondială, moment în care va deveni antrenor principal. Am avut deja întâlniri, iar proiectul este în mişcare", a declarat Sisniega, potrivit AGERPRES.

Marquez (46 ani), fost internaţional mexican, s-a alăturat selecţionatei "El Tri" ca antrenor secund în iulie anul trecut. Singura ca experienţă anterioară ca antrenor a fost la Barcelona Athletic, filiala fostului său club FC Barcelona, alături de care a câştigat de două ori Liga Campionilor ca jucător, precum şi patru titluri în campionatul Spaniei, între alte trofee.

Javier Aguirre, în vârstă de 67 de ani, a început al treilea său mandat ca selecţioner al Mexicului, anul trecut, când l-a înlocuit pe Jaime Lozano.

Mexicul va evolua în Grupa A la Cupa Mondială 2026, alături de Africa de Sud, Coreea de Sud şi o echipă care încă nu a fost stabilită.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri