Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mexicul poate deveni noul pol mondial pentru marii producători de telefonie mobilă: Furnizorii Apple și alte mari companii se mută din Asia

Agerpres
Apple

Producătorii taiwanezi de echipamente electronice Foxconn şi Pegatron se numără printre companiile asiatice care analizează posibilitatea de a construi noi uzine în Mexic, după ce războiul comercial dintre SUA şi China precum şi pandemia de coronavirus au determinat firmele să îşi reexamineze lanţurile globale de aprovizionare, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Aceste planuri ar putea însemna investiţii în valoare de mai multe miliarde de dolari pentru a doua mare economie din America Latină, care în acest an ar urma să înregistreze prima recesiune de la Marea Criză din 1930, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ludovic Orban îl face praf pe Alexandru Rafila: ‘Niciodată un guvern nu poate să impună aşa ceva’

Foxconn şi Pegatron se numără printre contractorii cu are lucrează mai mulţi producători de telefoane mobile, inclusiv Apple. Potrivit surselor citate de Reuters, Foxconn intenţionează să producă telefoane iPhone la o uzină din Mexic. Foxconn ar urma să ia o decizie definitivă cu privire la o noua uzină la finele acestui an, urmând ca după aceea să înceapă şi lucrările de construcţie, însă deocamdată nu există nicio certitudine, au precizat sursele.

La rândul său, Pegatron a demarat discuţiile cu băncile pentru o nouă facilitate din Mexic care va produce în principal chipuri şi alte componente electronice, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Citește și: Video O blondă a umilit un jandarm! L-a lovit și l-a scuipat, după ce a legitimat-o că nu purta mască în magazin

Planurile celor două firme vin într-un moment în care ideea de "near-shoring" câştigă teren la Washington. Administraţia Trump analizează posibilitatea de a acorda stimulente financiare pentru a încuraja firmele să îşi mute facilităţile de producţie din Asia în SUA, America Latină şi Caraibe.

Pe lângă faptul că a încheiat un acord de liber schimb cu cea mai mare piaţă de consum a lumii, Mexicul are şi avantajele conferite de poziţia geografică, salariile scăzute şi faptul că este pe aceleaşi fus orar cu SUA.

Citește și: Avertisment dur! Doctor: ‘Vor fi și situații în care unii părinți își vor trimite copii la școală chiar cu febră’

"Compania a contactat într-adevăr Guvernul mexican", a declarat una dintre surse despre Foxconn, adăugând însă că discuţiile sunt într-un stadiu preliminar iar creşterea cazurilor de coronavirus constituie o sursă de îngrijorare pentru o posibilă investiţie.

Într-un comunicat de presă, Foxconn, cunoscută oficial drept Hon Hai Precision Industry Co Ltd, a informat că deşi continuă să îşi extindă operaţiunile globale şi este un investitor activ în Mexic, în prezent nu are planuri care să vizeze majorarea acestor investiţii.

Citește și: Document. Un avocat face dovada: ‘Pacienții sunt puși să semneze, deși rezultatul testului nu există’

În urmă cu două săptămâni preşedintele Foxconn, Liu Young-way, a declarat la o conferinţă că din cauza tensiunilor dintre SUA şi China lumea este împărţită în două grupuri, iar compania Foxconn are de gând să dispună de două lanţuri de aprovizionare pentru a putea deservi cele două pieţe. "Fabrica lumii nu mai există", a apreciat Liu Young-way, adăugând că aproximativ 30% dintre produsele companiei sunt fabricate în prezent în afara Chinei iar acest procent ar putea creşte.

Sursele citate de Reuters au mai spus şi că firma chineză Luxshare Precision Industry Co analizează posibilitatea de a construi o uzină în Mexic în acest an pentru a contracara un război al tarifelor vamale declanşate între primele două economii ale lumii. Deocamdată nu este clar care sunt liniile de produse avute în vedere de Luxshare, care potrivit informaţiilor apărute în media este un important producător pentru Apple Airpods.

Citește și: Ludovic Orban, reacția momentului despre plecările din PSD: ‘E o decizie personală. 100 dintre parlamentarii PSD nu se vor mai regăsi pe liste’

Pandemia de coronavirus a paralizat lanţurile de aprovizionare din regiunea Pacificului, astfel că livrările de automobile, electronice şi componente farmaceutice din China s-au oprit, ceea ce a agravat îngrijorările companiilor cu privire la faptul că baza lor de producţie este la un ocean distanţă de consumatorii americani.

Ministrul Economiei din Mexic, Graciela Marquez, a declarat în luna iulie că autorităţile mexicane au discutat cu mai multe companii străine în ideea de a atrage noi afaceri din Asia şi a profita de noul acord de liber schimb semnat cu SUA. La rândul său un înalt oficial guvernamental mexican a spus că Foxconn, Pegatron şi Luxshare se numără printre companiile interesate să investească în Mexic.

Citește și: Marcel Ciolacu, ieșire de ultimă oră: Le dau o veste proastă! NU vor reuși! Vor pleca acasă! De îndată! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.