Opera Naţională Română Iaşi va găzdui săptămâna viitoare un eveniment special organizat de artiştii instituţiei în memoria solistei Maria Macsim, care a decedat în decembrie 2020.
Potrivit unui comunicat de presă, marţi seara, de la ora 18,30, în foaierul Operei ieşene, va avea loc un recital de operă susţinut de soliştii Eduard Benedic, Diana Penişoară, Diana Bîlcu, Simona Sanduleac, Magda Dornianu, Anastasia Voleanski, Cristina Simionescu-Fântână, Oana Andreea Severin, Johanna Rusu şi Alexandru Radu Petrescu. Ei vor fi acompaniaţi la pian de Cezara Petrescu, Vasilica Stoiciu-Frunză şi Constantina-Emilia Stoica. În cadrul evenimentului va fi lansat volumul "Mezzosoprana Maria Macsim - Portret în sunete", îngrijit de Elena Hereş, sora regretatei soliste, şi tipărit de Editura Sedcom Libris.
"Maria Macsim a fost nu doar o solistă de prim plan sau un cadru didactic universitar apreciat, ci şi un om deosebit, o colegă de excepţie. Evenimentul de pe 12 iulie este un omagiu pe care îl aducem unei artiste a cărei absenţă este simţită din plin de tot colectivul nostru", a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu.
Conform sursei citate, intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Mezzosoprana Maria Macsim va fi omagiată la Opera Naţională Română Iaşi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

9
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
9

11
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
11

1.246
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.246

12
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
12

18
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
18

30
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
30

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

47
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
47

73
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
73

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

15
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
15

16
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
16

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7
















Comentează