Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova cu 7-6 (7/3), 6-4.
Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) s-a impus după o oră şi 35 de minute. Ea a atins astfel sferturile de finală în Sunshine Double, turneele de la Indian Wells şi Miami.
Cîrstea şi Vondrousova (23 ani, 103 WTA) au mers cap la cap în primul set în primele zece ghemuri (5-5), primele mingi de break aparţinând cehoaicei, care a reuşit să şi fructifice. Sorana a făcut rebreak şi a trimis setul în tiebreak, unde a fost condusă cu 2-0, dar apoi a câştigat patru puncte la rând, impunându-se cu 7-3.
În actul secund (6-4), Cîrstea a făcut diferenţa prin singurul break al setului, reuşit la 3-3.
Cîrstea are acum 2-1 în meciurile directe cu Vondrousova, cehoaica ieşind învingătoare cu 6-2, 6-4 în turul al treilea la Australian Open în 2021, iar Cîrstea câştigând cu 7-5, 3-6, 6-4 anul trecut în primul tur la Sankt Petersburg.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA.
Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre belarusa Arina Sabalenka, a doua favorită, şi cehoaica Barbora Krejcikova, cap de serie numărul 13.
Miami Open: Sorana Cîrstea își continuă parcursul de excepție
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

97
Scandal Alexandru Rafila - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Probabil cel mai scump ‘dat cu seen’ din istoria României
97

740
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
740

760
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
760

1.128
HARTA Se întoarce vremea rea cu ploi și ninsori. România este traversată de un ciclon mediteranean
1.128

1.877
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
1.877

1.415
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
1.415

1.965
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.965

261
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
261

3.632
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
3.632

2.298
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
2.298

4.391
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.391

6.212
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
6.212

3.478
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.478
















Comentează