Preşedintele Libanului, Michel Aoun, a dat asigurări vineri că ţara sa va găsi o soluţie la criza refugiaţilor sirieni de pe teritoriul său, ''indiferent de opiniile UE şi ale ONU'', relatează agenţia Xinhua.
Aoun s-a exprimat în cadrul unei întâlnirii cu o delegaţie ministerială a UE şi cu şeful misiunii UE de observatori la alegeri, potrivit biroului de presă al preşedinţiei libaneze.
Potrivit preşedintelui Aoun, criza refugiaţilor sirieni ''reprezintă o ameninţare existenţială pentru stabilitatea, independenţa şi suveranitatea Libanului''.
''Aşteptăm de la Uniunea Europeană să ne ajute să repatriem refugiaţii sirieni, să monitorizeze această acţiune şi să se asigure că ea este sigură, mai ales că guvernul sirian nu refuză întoarcerea lor, pentru a salva oraşe şi sate'', a explicat preşedintele libanez.
Michel Aoun a respins luna trecută o declaraţie comună ONU-UE în timpul conferinţei de la Bruxelles privind susţinerea viitorului Siriei şi a regiunii, precizând că ea conţine un apel voalat la naturalizare a refugiaţilor sirieni în Liban.
ONU, UE şi mari puteri ale lumii au avertizat recent că actualele condiţii din Siria ''nu sunt favorabile unei repatrieri voluntare în condiţii de siguranţă şi demnitate''.
Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, în Liban se află peste un milion de sirieni care s-au refugiat din ţara lor răvăşită de război de când a izbucnit revolta împotriva preşedintelui Bashar Al-Assad în 2011, deşi mulţi cred că numărul real este mult mai mare.
Michel Aoun: Libanul va rezolva criza refugiaţilor de pe teritoriul său, ''ndiferent de opiniile UE şi ale ONU'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

32
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
32

1.901
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
1.901

38
Zboruri reluate și inspecții simplificate: China încearcă să recâștige influența economică în Taiwan
38

2.333
VIDEO 'S-a terminat!': strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%
2.333

858
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
858

709
Schimbare la vârful spionajului israelian: Benjamin Netanyahu a anunțat cine este noulșef al Mossad
709

127
Războiul din Iran lovește direct în buzunarele americanilor: Trump avertizează că prețul benzinei va rămâne ridicat până la alegerile din noiembrie
127

1.667
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
1.667

425
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Mii de încălcări ale armistițiului de Paște
425

694
Austria acuză 'birocrația UE' și ia decizia să lanseze un plan propriu de de reducere a facturilor la energie
694

412
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2026. Taurii, plini de șarm. Află ce se întâmplă cu zodia ta
412

994
La ordinul lui Donald Trump, SUA vor bloca navele care intră sau ies din porturile iraniene
994

5.959
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
5.959
















Comentează