Michel Reis va susține primul turneu de pian solo în România. Trei orașe sunt pe listă

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 27-01-2026 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Pianistul şi compozitorul luxemburghez Michel Reis susţine, în premieră, un turneu de pian solo în trei oraşe din România, la invitaţia Jazz Fan Rising.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, concertele vor avea loc la Constanţa, pe 29 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Prestige de la Continental Forum; la Bucureşti, pe 30 ianuarie, de la ora 19:00, în Pavilionul Goethe Institut; şi la Cluj-Napoca, pe 31 ianuarie, de la ora 19:00, în Sala Centrului Cultural al Episcopiei Unitariene.

"L-am invitat pe Michel Reis să revină în România pentru a ne prezenta bijuteriile sale de compoziţii solo, gravate deja pe cinci albume - pianul solo fiind domeniul cel mai productiv al artistului. Muzica lui Michel Reis se situează undeva între melodicitatea de jazz scandinav, grefată cu poezia şi gândirea de jazz nord-americană. Artistul culege laude deopotrivă de la criticii de jazz de pe ambele părţi ale Atlanticului. Prin astfel de concerte, noi toţi care suntem în sală, atât de aproape de artist, ne racordăm la frumuseţea şi bogăţia muzicii europene de care ne dorim să profităm din plin în aceste vremuri tulburi", a declarat Ciprian Moga de la Jazz Fan Rising.

Concertele lui Michel Reis fac parte din seria Jazz Fan Rising "În jurul pianului".

Spectacolele de la Bucureşti şi Cluj-Napoca sunt sold out. Ultimele bilete la concertul de la Constanţa pot fi cumpărate de pe platformele Eventbook şi Eventim, precum şi în magazinele afiliate.

Michel Reis a concertat pentru prima dată în România în anul 2024, tot ca invitat Jazz Fan Rising, alături de trio-ul său consacrat Reis Demuth Wiltgen, "cel mai bun export al jazz-ului luxemburghez". Trio-ul său a susţinut atunci două concerte sold-out la Bucureşti şi la Cluj. Michel revine anul acesta cu un turneu ca pianist solo.

Michel Reis este un compozitor prolific şi un "pianist extraordinar". Muzicalitatea sa excepţională şi interpretările lui pline de nuanţe personale l-au propulsat rapid pe marile scene şi festivaluri din întreaga lume, din Europa, Asia, America de Nord şi de Sud, precum şi din Africa.

Michel Reis are deja 14 albume lansate cu succes ca lider and co-lider: A Young Mind (2005), Fairytale (2009), Point of No Return (2011), Reis Demuth Wiltgen (2013), Hidden Meaning (2013), Capturing This Moment (2015), Places In Between (2016), Mito (2018), Japan Quartet (2018), Once In A Blue Moon (2018), Short Stories (2019), Sly (2021), For A Better Tomorrow (2023) şi Mayhem (2024), Reis Demuth Wiltgen featuring the Orchestre Philharmonique du Luxembourg (2025), sub conducerea artistului Vince Mendoza, câştigător al mai multor premii Grammy, şi cu Joshua Redman ca artist invitat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri