Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, poate să-și reia turneul

variety.com
Mick Jagger

Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, căruia medicii i-au recomandat odihnă după intervenţia chirurgicală la inimă de la începutul lunii trecute, poate să-şi reia turneul american, potrivit The Sun, scrie news.ro.

Fiica lui cea mai mare, Jade, în vârstă de 47 de ani, a publicat vineri o fotografie în care apare Jagger şi sora ei Georgia May, în vârstă de 27 de ani, zâmbind, de "ziua familiei" la Londra.

Tată a opt copii, Mick Jagger a fost prezent la The Oval, miercuri, alături de bateristul Charlie Watts, în vârstă de 77 de ani, pentru a urmări o partidă de cricket  împotriva Pakistanului.

Membrii formaţiei The Rolling Stones şi-au amânat turneul american după ce solistul a fost supus unei intervenţii pe cord, la începutul lui aprilie.

Mick, care urmează o dietă strictă şi are un regim de exerciţii, are acum o valvă cardiacă.

Citește și: Charlotte Gainsbourg şi Javier Bardem vor deschide Festivalul de Film de la Cannes 2019

O sursă a declarat: "Mick este încântat să revină în deplină formă şi se simte 100% refăcut după operaţie. Doctorii snt încântaţi de progres şi au fost bucuroşi să-l declare sănătos".

''Dieta sănătoasă l-a ajutat să se recupereze şi el a luat-o uşor, s-a odihnit şi şi-a petrecut timpul bucurându-se alături de prieteni şi familie. Sperietura prin care a trecut i-a reamintit să aibă mai multă grijă de el".

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.