Un accident a avut loc vineri dimineață la km 88 pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Constanța, transmite Antena 3.
Din primele informații, un microbuz s-a rasturnat la intrarea într-o stație de alimentare cu carburant. Dintre cele 6 persoane implicate doar trei au nevoie de îngrijire medicală, fiind conștiente. La fața locului se deplasează și un elicopter SMURD.