Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Microsoft acuză: 'Un grup de hackeri chinezi, Flax Typhoon, a atacat Taiwanul în scopuri de spionaj'

hackeri

Un grup de hackeri din China - Flax Typhoon - a atacat zeci de agenţii guvernamentale şi industrii cruciale în Taiwan, în scopuri de spionaj, dezvăluie Microsoft, relatează AFP, informează News.ro.

”Flax Typhoon este activ de la jumătatea lui 2021 şi a vizat agenţii ale Guvernului (taiwanez) şi educaţiei, industrii strategice şi organizaţii în domeniul tehnologiei şi informaţiei în Taiwan”, a anunţat joi într-un comunicat întreprinderea multinaţională americană, care precizează că grupul ”are sediul în China”.

Taipeiul acuză de mult timp Beijingul de spionaj prin intermediul unor atacuri cibernetice ţintind reţeaua Guvernului taiwanez.

China consideră Insula Taiwan drept o provincie pe care vrea să o reunifice cu teritoriul chinez.

Activităţile dezvăluite de către Microsoft sugerează că hackeri intenţionează ”să spioneze şi să păstreze un acces (...) la un larg evantai de industrii cât mai mult timp posibil”.

Însă Microsoft precizează că nu a văzut Flax Typhoon trecând la acţiune în privinţa obiectivelor finale ale campaniei de piraterie informatică.

Grupul american anunţă că în afară de Taiwan există şi alte victime ale Flax Typhoon în Asia de Sud-Est, America de Nord şi Africa.

În iulie, Microsoft dezvăluia că hackeri tot din China au piratat adrese de e-mail ale unor agenţii guvernamentale ale Statelor Unite, în căutarea de informaţii clasificate.

Acest atac a fost atribuit grupului Storm-0558, specializat în ”spionaj, furt de date şi coduri de acces”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.